ELON MUSK & COMP. – CRIMINALII TERREI

În 1987 când, proaspăt specialist, am început lucrul la spitalul din Darabani, primul drum mi-a fost la Prut, pe care l-am găsit așa cum bănuiam: limpede, curat și plin de pești, iar prin zăvoaie, de păsăret și alte sălbăticiuni. Și, în mijlocul întâiului aprilie pe maluri, în adâncul văzduhului am deslușit largile cercuri ale primelor berze: niște minuscule și imponderabile cruci născute de cer… Își căutau cuibul știut: vreun horn fără foc ori stâlpul din lemn al portativelor electrice. Și, nu știu cum, înțepenind cu undița în mână, privindu-le rotirea, mi-am închipuit drumul lor spre casă… Un drum al firescului curaj.

Mai apoi, într-o seară, am scris o povestire: ”Meridianul cocostârcului”.

Acolo, pornind de la Capul Bunei Speranțe spre nord, am călătorit pe spatele cocostârcului, de la împreunarea Atlanticului cu Oceanul Indian și am privit desfășurarea viilor peisaje ale Africii, peste munți, lacuri uriașe, savane, cratere vulcanice și fluvii nesfârșite, toate populate cu nemaivăzute sălbăticiuni…; nemaivăzute pentru europeanul din mine… Și, un drum pe jos de la Capul Bunei Speranțe, cumva ”mai prin dreapta” și de-a lungul meridianului de 18 grade est, mi l-am dorit… Fiindcă mult din Africa de atunci era încă… Africa.

De curând, fiul meu mezin – uzând de mijloacele de azi – m-a înlocuit în acest vis și e bine… Nu am renunțat la vis nici eu chiar cu totul, dar realitățile Africii de acum îmi strecoară îndoiala dezamăgirii care cere implicare!… O implicare personală a fiecăruia dintre noi, fiindcă este o Africă a războaielor intertribale, a ”dezvoltării” aducătoare de secătuire a resurselor și de foamete, de braconaje și, ”in toto”, aducătoare de moarte și de bani în puținele buzunare ale unora.

După 23 de ani de la închipuitul zbor al cocostârcului, în 22 august 2010, în editorialul cu titlul ”La moartea savanei” scriam în Jurnalul Național:

”De la o vreme am avut însă o temere. Aceea că, nu se ştie când, vreun inginer autohton, ridicat poate chiar din bătrânul trib al masailor, ignorant într-ale vieţii, cu gândul sincer la propăşirea naţiunii sale, va aşeza pe hârtie cifre, va face calcule - simple de altfel - şi le va arăta politicienilor cum foamea milioanelor de guri flămânde ale alegătorilor poate fi potolită cu milioanele de tone de carne ale copitatelor savanei. Cu muncă puţină şi cu investiţii minime. Iar politicienii se vor lumina, descoperind noua sursă de hrană a <celor mulţi> ca pe un merit propriu, numai bun şi pentru următorul afiş electoral. Alt inginer, probabil din opoziţie, va face alte calcule, demonstrând că nesfârşitele întinderi de pământ, călcate în neorânduială de sălbăticiuni, stau degeaba. Va desena planuri de irigaţie, va împărţi terenul la proprietari şi hârtia va suporta cu uşurinţă tonele de cereale la hectar nenăscute încă.
O vreme, partidele se vor ciondăni democratic şi cei doi ingineri se vor socoti oarecum inamici. În disputele, televizate sau nu, se vor auzi mereu fascinantele cuvinte <investitor>, <costuri>, <rentabilitate>, <drumuri modernizate>, <popor>, <naţiune>, <libertate>, <drepturile omului>. Apoi cu toţii vor înţelege că ciolanul e gras şi vor cădea la pace. Iar <oalele sparte> le va plăti savana, cu sălbăticiunile ei, cu ierburile ei, cu fluviile ei. Le va plăti cu viaţa.”

Din periplul său pe ”meridianul cocostârcului”, fiul meu mi-a trimis imagini liniștitoare: turme de elefanți, zebre, de antilope gnu, leoparzi și facoceri singuratici… Și, prin deschizătura cortului, falanga unei legiuni de bivoli negri. Alteori, de pe terasa unei vile luxoase bine plasate, defilarea acelorași sălbăticiuni.

Despre satul din vecinătatea campusului turistic însă îmi scria: ”Este o sărăcie cumplită, cinstită și demnă. O sărăcie care nu cere!... O sărăcie care, exact fiindcă este așa, te face să te simți prost”.

Tot în aceste zile aflu că în Namibia guvernul a decis vânarea a peste 700 de animale sălbatice mari, spre a face față foametei de acolo… Previziunea mea se împlinise… Legat de asta, el îmi scria:

”Sunt destule dovezi că foametele din istorie sunt, de regulă, cauzate de politici proaste, nu de absența mâncării, per se. Așa e și aici - dacă e foamete într-o țară, o rezolvi cu câteva sute de animale ucise?”

Înfometații Namibiei sunt doar 2,5 milioane de suflete… Cam câți sunt într-un oraș european mijlociu… Dar!... Dar ONU, NATO, UE, bogații lumii – căci ei sunt motorul tuturor alianțelor economice, politice și militare – au alte griji…

Aflu de curând – de o fi adevărat - că Elon Musk, individul cu față ca de plastic, bidimensională - reflectând lipsa profunzimii de cuget – a anunțat lumea că și-a tras o soție robot… Una tare scumpă, dar frumoasă, gingașă și supusă… Supusă cui?... Unui notoriu decerebrat, decerebrată fiind și ea… Culmea este că destui pământeni îl admiră și aplaudă mai cu seamă pentru cheltuirea imensei sale averi, spre a popula alte planete… Da, Elon ăsta dă cioara din mână pentru vrabia din cosmos...

Și mă întreb: Cu banii câtor super-roboți nefabricați ar putea fi hrăniți acei 2,5 milioane de înfometați ai Namibiei, spre a salva acolo și viața sălbatică?... Sau, prin nefăcutele costuri ale unor avioane de luptă, tancuri și rachete balistice?...

”Combaterea sărăciei” – consacrata sintagmă – este doar o capcană înghițită pe nemestecate de cei mai mulți. Anume spre a se abate atenția lumii de la adevărata soluție a vieții pe Terra: combaterea îmbogățirii peste măsură.

Este – cum o tot spun – o chestiune de educație și de implicare individuală, măcar prin cuvânt… Întrucât cuvântul nu și-a pierdut puterea.