EDUCAȚIA NU ESTE ÎNVĂȚĂMÂNT, CI ADEVĂRATA PERFORMANȚĂ!

Pentru mine, cel puțin, este pe cât de dezamăgitor, pe atât de nesurprinzător entuziasmul - unul la limita isteriei colective - dinaintea rezultatelor sportive românești, la recenta olimpiadă. Care entuziasm - ca orice foc de paie - s-a stins.

Din surse de presă - televiziuni, radiouri, ziare - aflu că: ”Performanța înseamnă întotdeauna și costuri pe care nu toți și le permit. Ce se întâmplă totuși cu copiii care excelează la matematică, de exemplu, ori au un potențial uriaș, dar nu își permit un mentor, o pregătire temeinică prin care să prindă aripi?” Și, pe te miri unde, diverși invitați își dau cu părerea, care mai de care...

Ei bine, eu cred că lumea - aici și aiurea - nu duce lipsă de acest fel de performanță și de acest fel de elevi, studenți, tineri... Nu duce lipsă de olimpici și de premiați de tot felul...

Așadar, oameni bine calificați, teribil de pricepuți pe domeniul lor, există!...

Problema majorității acestor indivizi nu este cea a minții lor sprințare, axată pe cunoștințe, pe acumulare informațională și nici cea a abilităților fizice exersate. Problema este cea a ”interiorului”: a moralității, axată pe cunoaștere și autocunoaștere!...

E destul să privim corupția din sport și – extrem de sugestive pentru spiritul lor – precarele discursuri ale unor sportivi consacrați centrate pe bani… Aș putea da nume, dar prefer să-l pomenesc pe cel care, diferit fiind, a fost unic: Ivan Patzaichin!

Practic, este lipsa bunei educații întru adevăr, bine, frumos, smerenie, răbdare, nădejde, iertare și conlucrare. Toate însemnând iubire, adică, ”cei șapte ani de acasă” - astăzi cam dispăruți... Întrucât școala - fie ea și una foarte înaltă - nu naște caractere luminoase!

Deci, nu lipsa unor minți iuți e problema societății, ci lipsa de conlucrare: nu concurență, nu mândrie, nu separație, nu învingerea aproapelui cu orice preț! Or școala, azi, e plină de clișee ruginite, toxice și mereu la opusul acestora îndeamnă!...

De la această lipsă moral-spirituală uriașă pornește realitatea cruntă a stării individului ca adult, unde atomizarea socială, interesul personal, corupția, lăcomia, dorința de ”a avea” fără de măsură bani, posesii, imagine grozavă etc. fac ravagii în societate... Ducând la autodistrugerea individului și distrugerea societății... Întrucât, dacă între profesioniștii competenți, oamenii de afaceri și politicieni - unii aproape analfabeți - domnește armonia, este fiindcă pe toți îi unește imoralitatea. Aici regăsindu-se și eșecul școlii de toate nivelurile din care, atunci când mințile sunt ”strălucite” - dar fără conștiință - ies ”savanții barbari”; bine plătiții și mereu cumpărabilii slujitori ai răului...

E de lucru enorm la educație! Care este confundată cu învățământul... De unde și numele unui fantomatic și cronic ratat minister. Iar această cu adevărat performanță nu depinde de bani, ci de implicare: fie cea parentală, fie cea larg-socială, a celor care înțeleg și simt.