E rău să fii cel mai bun

O întâmplare ciudată petrecută în campionatul spaniol mi-a stârnit și instinctul de apărător al marilor fotbaliști, dar și de dezgust în raport cu arbitrii care, oriunde în lume, sunt cei care strică mult mai mult jocul decât orice brutalități pe teren sau nebunie în tribune. Pe scurt: în meciul Valencia - Real Madrid, la o fază oarecare în careul Valenciei, Vinicius rămâne pe jos, așezat în fund, în careul mic al Valenciei. Portarul, șmecher de șmecher, știind, desigur, că Vinicius este din construcție țâfnos (cum naiba să nu fii, când meci de meci, toți neisprăviții, toți măciucarii, te trântesc, te lovesc, te faultează cât e meciul de lung doar pentru că ești cel mai bun de pe teren!), îl prinde de undeva de tricou în dreptul omoplaților și trage în sus, atingându-i evident și ceafa, din mișcare. Vini sare ca mușcat de dos, zice ceva, apoi îl prinde și el de tricou pe ăla mai înalt mult decât el, și face la fel: trage în sus, atingându-i nițeluș și ceafa. Namilase uită, așteaptă, privește spre arbitru și se trântește pe iarbă ca împușcat cu bazooka. Ar fi meritat galben, atât pentru provocare, cât și pentru simulare, zic eu. Urmează VAR, apoi... roșu lui Vinicius! Pentru ce!? Nu cred că borfașul cu fluier ar fi avut vreun argument în afaraaceluia că e fan al Valenciei. Sau șpăguit gras. Vini a fost cu greu ținut de vreo 3 oameni din staff, dar zău că trebuia lăsat să-l pocnească pe ticălos. În 10, și condusă cu 1-0, Real a câștigat totuși un meci împotriva adversarilor, dintre care cel mai periculos a fost nesimțitul cu fluier. Totuși, ce are toate lumea cu cel mai bun fotbalist din lume? Ăia îi fură trofeul, ăsta îl elimină, toți adversarii îl bușesc încontinuu. E rău și să fii cel mai bun.