Doru POPOVICI
Neîndoielnic, Real Madrid traversează una dintrecele mai negre perioade din istoria sa, care printr-o absolut bizară coincidenţă s-a declanşat odată cu achiziţionarea jucătorului considerat a fi cel mai bun din lume, francezul Kilian M'Bappe. Nu ştiu în ce măsură aducerea sa, la capătul unui thriller înşirat pe vreo doi ani şi mai bine, timp în care M'Bappe şi-a jucat cartea (de fapt, soarta!) cu o măiestrie pe care nu cred că a mai avut-o vreunul din ceilalţi superjucători de pe lume, a adus vreun beneficiu concret în jocul echipei, după un sezon în care s-a încoronat, pentru a 15-a oară în istorie, drept cea mai bună echipă din Europa, de fapt din lume. Ce s-a întâmplat însă în afaraaducerii lui M'Bappe de s-a bramburit jocul Real-ului în aşa un hal încât a ajuns să încaseze 7 goluri (cred că e fără precedent în toată istoria sa!) în ultimele două apariţii pe propriul stadion (4 de la Barcelona, 3 de la Milan!)? Păi, în primul rând, s-a retras Toni Kroos, mintea limpede de la mijlocul terenului, al cărui rol (pe care eu l-am negat mai mereu, dar se vede că m-am înşelat!) e clar că era de importanţă majoră. Apoi, accidentarea lui Carvajal, căpitanul echipei, a făcut să disparăşi elementul mobilizator în momente grele. În plus, Lunin nu mai e în formă din sezonul trecut, iar intervenţiile sale în poartă sunt nesigure, la care se adaugăo apărare vraişte, în care toţi par cu gândul la ce goluri ar avea de dat, nicidecum de salvat! Dar decisivă în aiureala asta e turbarea lui M'Bappe de a demonstra că e cel mai bun: se bagăpeste tot, încurcăşi jocul lui Vini, şi al lui Bellingham (mutat pe o poziţie care nu-i prieşte, probabil şi frustrat că a devenit vioara a doua sau a treia de când cu M'Bappe!), iar din dorinţa nebună de a înscrie ratează ocazie după ocazie, mai ceva ca Puşcaş, cel mai tembel atacant din lume... care cred că e fericit acum că nu mai e singurul!
Schimbarea lui Carlo Ancelotti nu pare a fi soluţia. Cred că mai degrabă vânzarea lui M'Bappe... pe care mintea lui Florentino Perez nu o poate procesa!