Monitorul de Suceava Handbal

Duelul Steaua – CSU Suceava se vede la TV

Gabriel TODERAŞCU

Formația CSU Suceava va evolua în deplasare în prima etapă din returul Ligii Naționale de handbal masculin. Universitarii, care ocupă locul al șaptelea în clasament, realizând o primă jumătate de sezon consistentă, vor juca miercuri, 11 decembrie, cu începere de la ora 15.00, împotriva echipei Steaua București, partidă care va fi transmisă în direct de postul de televiziune PRO Arena.

„Mergem în Capitală cu gândul de a obține a treia victorie consecutivă. Va fi un meci dificil, pentru că Steaua are în lot jucători valoroși, experimentați, care pot face oricând diferența, de aceea nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare de poziția pe care o ocupă în clasament. Suntem pregătiți, ne așteptăm la o mare adversitate din partea lor, în condițiile în care duelurile directe din ultimii ani au fost tot timpul tensionate”, a declarat Bogdan Șoldănescu, antrenorul principal al universitarilor.

Din păcate, pentru acest joc formația suceveană va fi lipsită de aportul accidentaților Tîrzioru, Gavriloaia, Iordachi și Amin.

 

Programul etapei a XIV-a:

CSM București – CSM Vaslui

 CSM Bacău – Minaur Baia Mare

Steaua București – CSU Suceava

Dinamo București – CSM Constanța

HC Buzău – CSM Făgăraș

CSM Odorheiu Secuiesc – Potaissa Turda

CSM Focșani – SCM Poli Timișoara

 

Clasament

1       Dinamo București11     11     0       0        391-288               33

2       Minaur Baia Mare13     9       1       3        401-369               28

3       CSM Constanța    12     9       1       2        361-320               27

4       HC Buzău   13     9       0       4       394-382               27

5       Potaissa Turda      10     8       0       2        332-304               24

6       CSM București     12     6       1       5        332-319               19

7       CSU Suceava       13     6       1       6        427-424               19

8       CSM Vaslui13     5       2       6       351-394               17

9       CSM Bacău13     5       1       7       377-372               16

10     SCM Poli Timișoara      13     4       1        8       339-360               13

11     Steaua București   13     3       2       8        398-422               11

12     CSM Focșani       12     2       4       6        325-344               10

13     CSM Odorheiu Secuiesc13     2       2        9       350-391               8

14     CSM Făgăraș       13     0       0       13      324-413               0

Notă: CSM Constanța a fost penalizată cu un punct de către Comisia de Disciplină!



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.