Daniela MICUŢARIU
Clubul Soroptimist Internațional Suceava a organizat, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava (clasa a VIII-a, diriginte Mihaela Mustea), primul proiect pe anul 2025, intitulat „Drogurile... de ce?”.
Obiectivul principal al proiectului a fost conștientizarea în rândul elevilor a problemelor pe care consumul de droguri le creează la nivelul grupului și al societății.
Au participat la acțiune comisarul de poliție Ileana Iacob, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, și Mădălina Antonesi, psiholog clinician Centrul de dializă Suceava. Elevii au fost receptivi la informațiile primite, au adresat întrebări invitaților și au spus că și-ar mai dori astfel de întâlniri cu specialiști, pentru a înțelege mai bine pericolele la care se expun.
Clubul Soroptimist Internațional Suceava a fost înființat în anul 2023 și aduce „un suflu proaspăt de solidaritate și determinare în zona de nord a Moldovei”. Membrii clubului, cu profesii variate, au ca obiectiv implementarea de proiecte menite să aducă o schimbare pozitivă în comunitate.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.