Adelina TALPALARIU
La mijlocul lunii decembrie, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului a organizat cea de-a XI-a ediție a Concursului de dezbateri academice „Bucovina Open”.
La competiție au participat 18 echipe din 10 licee din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vicovu de Sus și Gura Humorului, însemnând 54 de elevi concurenți dornici să își susțină ideile prin argumentare și persuasiune, pentru a avansa cât mai mult în competiție.
S-au mai implicat 20 de elevi voluntari, trei studenți voluntari, 20 de profesori coordonatori și arbitri.
La Secțiunea Individual, câștigătorii au fost elevi ai Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava, coordonați prof. Gabriel Hacman:
1. Voloșin Andrei;
2. Crețu Maia;
3. Irimescu-Krug Timeea.
La echipe, clasamentul a fost:
o Locul 1: Colegiul Național „Ștefan cel Mare” 1 Suceava (prof. Gabriel Hacman);
o 2. Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului 1 (prof. Ana-Maria Rusu, prof. Daniel Rusu);
o 3. Colegiul Național “Petru Rareș” 1 Suceava (prof. Ileana Boteanu);
o 3. Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului 2 (prof. Ana-Maria Rusu, prof. Daniel Rusu);
o Mențiuni: Colegiul Tehnic “Ion Nistor” Vicovu de Sus, CN “Petru Rareș” 2, CN “Ștefan cel Mare” Suceava 2 și CN “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.
· Subiecte dezbătute de elevi
Au fost două zile de dezbateri intense și sute de emoții.
„Le mulțumim tuturor profesorilor care au luat din timpul lor pentru a arbitra, felicităm toți participanții pentru munca depusă (ştim că moțiunile nu au fost tocmai ușoare) și aducem recunoștință celor care susțin Bucovina Open și ajută acest concurs să își atingă potențialul maxim”, au transmis organizatorii.
Moțiunile dezbătute au fost două anunțate dinainte:
1. Acest Parlament (AP) ca țară din Uniunea Europeană care se confruntă cu o iarnă demografică ar prioritiza politicile de creștere a populației (creșterea imigrației și a nașterilor) în defavoarea adaptării economiei (schimbarea structurii economice, relocarea oamenilor, convertire profesională etc.).
2. AP crede că legislația internațională ar trebui reformată pentru a permite ONU să intervină dincolo de limitele suveranității naționale în cazurile de încălcare a drepturilor omului și în situațiile de criză umanitară.
Au fost și trei moțiuni impromptu (care se anunță cu o oră înainte de meci și care se pregătesc pe loc):
1. AP preferă o lume în care dreptul la vot este câștigat în detrimentul uneia în care acesta este dobândit prin naștere.
2. AP crede că e bine să fii primul.
3. AP crede că a trăi într-o iluzie este mai dezirabil decât confruntarea cu o realitate dură.
Concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Asociația Centru de Studii Sociale și Educație civică Suceava.