Dana HUMOREANU
Două fetițe în vârstă de 3 și 8 ani, din județul Botoșani, care au fost grav rănite de explozia unei butelii, au fost preluate, duminică, de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava cu un avion SMURD și transportate la București. Directorul aeroportului, Ioan Măriuța, a declarat că aeronava care aparține Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a preluat copiii și a decolat spre Băneasa la ora 17.53.
Accidentul a avut loc duminică dimineață, în localitatea Horia, din județul Botoșani. Potrivit ziarului Monitorul de Botoșani, cele două fetițe erau acasă, în bucătărie, iar părinții erau în curte. Unul dintre ochiurile plitei conectate la o butelie ar fi fost deschis, dar fără flacără, iar în momentul când unul dintre adulții din familie a intrat în bucătărie și a încercat să aprindă flacăra, gazul acumulat s-a aprins într-o explozie puternică. Flăcările au cuprins trupurile celor două copile și mai multe lucruri din bucătărie.
„O rudă, care aducea apă de la fântână, a stins repede incendiul izbucnit. Ulterior, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutorul cadrelor medicale. Cele două fetițe au fost preluate de ambulanțe și transportate la Dorohoi, apoi la Botoșani”, relatează Monitorul de Botoșani.
Potrivit medicilor intervievați de colegii de la Botoșani, fetițele prezentau arsuri pe aproximativ 30% suprafață corporală și se aflau într-o stare generală gravă. Copilul de 8 ani, cu arsuri la gât, mâini și picioare, a fost intubat și ventilat mecanic. Celălalt copil, în vârstă de 3 ani, a fost preluat de către ambulanță cu medic și transportat la CPU Dorohoi pentru stabilizare, apoi la Botoșani, de unde ambii copii au fost aduși la Suceava pentru transfer la București.