Două cuvinte ale Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae păstrate în însemnările Episcopului Irineu Crăciunaș

În arhiva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei se păstrează numeroase însemnări ale vrednicului de pomenire Episcop Irineu Crăciunaș. Acesta s-a născut la Sadova, Suceava, în 6 octombrie 1928, a făcut studii universitare la Sibiu, în 1948–1952, apoi studii de doctorat la București, în 1953–1956. A fost vicar administrativ în perioada 1962–1969 și Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei în 1969–1973. A trecut la cele veșnice la vârsta de doar 45 de ani, în 19 ianuarie 1973. În cadrul comemorării sale la 50 de ani, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat un set de cinci volume cu studii și predici edite și inedite ale sale, evocări și cercetări despre viața și opera sa. Cu acest prilej, am identificat în arhiva Episcopului Irineu două însemnări în care sunt rezumate două cuvinte rostite de Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

Primul este o predică la Duminica a III-a din Post, a Sfintei Cruci, rostită la Mănăstirea Plumbuita, în 8 aprilie 1976. Textul cuprinde întregul rezumat consemnat.

Al doilea este intitulat alocuțiune și a fost rostit în data de 26 august 1956, dată în care, în acel an, a fost Duminica a IX-a după Rusalii (Potolirea furtunii), fără precizarea locului sau a împrejurării.

Publicăm aceste două mici texte, care poartă, chiar și în această formă rezumată, pecetea duhovnicească și stilistică a Sf. Pr. Dumitru Stăniloae, cu conștiința că și ele pot aduce folos duhovnicesc, în cadrul marii opere pe care acest sfânt a dăruit-o omenirii.

Idei din predica Păr. Stăniloae, rostită la Sf. M. Plumbuita, la 8.IV.56, în Duminica a III-a din Post

Despre Sfânta Cruce

Crucea se prăznuiește de două ori pe an. În septembrie e începutul anului. Crucea să fie la începutul vieții noastre.

Crucea e mereu prezentă în viața noastră. Când ne pornim la lucru, când terminăm o facem cu semnul Sfintei Cruci. La masă, la culcare, la legănat, la durere, la necaz ea e prezentă. Proverbul: crucea-n ogradă, cruce prin casă …

Crucea o avem mereu în fața noastră. Ce sentimente și gânduri trezește privirea crucii? Ne aduce aminte de pătimirile Mântuitorului, de dragostea și suferințele Lui, de moartea Lui, de biruința Lui asupra morții. E mult când la un bolnav merge cineva să-l încurajeze cu cuvântul. E mult când cineva vrea să-și dea sufletul pentru cineva ca să-l scape de la moarte. E mai mult când cineva își dă pe propriul său fiu să ne scape de la moartea cea veșnică. Dacă noi putem privi cu nădejde în viața veșnică, o putem face aceasta datorită crucii Mântuitorului.

Crucea nu trebuie s-o avem numai în fața ochilor, să ne însemnăm cu ea, ci trebuie s-o întipărim în sufletul și în viața noastră, s-o luăm pe umerii noștri. Nu există program mai bun pentru creștin, ca acela de a vrea să faci ceea ce vrea Iisus Hristos. Iar Iisus Hristos vrea să ne luăm crucea. Căci numai prin cruce este mântuire. Viața duhovnicească nu este posibilă fără cruce, fără suferințe, fără efort continuu. Acest efort se cere atunci când vrei să te opui ispitei; să lupți ca să o îndepărtezi de la tine, dar se cere și atunci când vrei să realizezi o faptă bună, un progres în bine, o creștere morală.

Prin cruce, Mântuitorul a biruit păcatul însăși prin firea noastră, la noi acasă. Ispita ne amăgește ușor. Ne procură la început momente de plăcere, cu care ne amăgește. Dar aceasta este o falsă plăcere. Contra ei, trebuie să luptăm, s-o îndepărtăm de la noi. Acum chemând în ajutor Crucea Domnului, vine în ajutorul nostru Însuși Mântuitorul și ne ajută să biruim păcatul cu însăși puterea cu care a biruit El pe cruce.

Chiar atunci când luptăm cu păcatul suntem mai sus. Omul ce luptă cu păcatul e asemenea unei păsări cu aripile întinse care zboară și se înalță spre înălțimi. Cea cu aripile neîntinse stă jos, nu zboară. Acesta e omul păcătos, și chiar prin faptul că te lupți cu păcatul ești mai bun, mai superior decât atunci când nu lupți deloc. Celui ce nu-și ia crucea de voie ca să lupte pentru virtute, îi trimite Dumnezeu crucea de nevoie. Să o primim pe aceasta fără a ne răzvrăti.

Privind la Crucea Mântuitorului, ne întărim și noi în suferință. Soldatul care la operație a cerut să i se pună crucea cu Mântuitorul răstignit în față și a răbdat operația fără narcotice.

Alocuția Păr. Stăniloae

26.VIII.56

Oricât de mult s-ar extinde ramurile și frunzele unui copac, ele tot numai dintr-un loc își iau hrana. Oricât de multe ar fi ramurile este o singură tulpină.

Tot așa, oricât de întinse ar fi ramurile activității unui om, oricât de întinse ar fi acestea, ele totuși se hrănesc dintr-un singur loc: din trecutul de copilărie și din viața de sat. Aici este rădăcina vieții fiecăruia. Și oricât am căuta în altă parte, tot aici se întoarce din timp în timp. Mersul de mână cu mama la biserică, cântările frumoase, icoanele, fumul de tămâie, predicile, legătura cu oamenii, toate acestea alimentează și creează un fond sufletesc din care ce ne hrănim toată viața. Aici am învățat eu să țin la satul mei. Și dacă țin, țin din respectul acestea pentru copilărie, pentru tot ce mi-e drag și sunt legat de acestea. Pentru aceasta fiecare trebuie să țină la satul lui, la ai săi.

La potolirea furtunii pe mare atât timp cât Mântuitorul era departe de corabie era furtună. La apropierea Lui s-au liniștit și valurile și marea. Hristos trebuie să fie cât mai aproape de noi.

Dați-le voi să mănânce (la înmulțirea pâinilor).

Nu-i lăsați să se ducă în altă parte, să cumpere, ci dați-le voi să mănânce. Să nu alerge la străini, căci ei n-au pâine adevărată. Aici sunt Eu, de aceea dați-le voi să mănânce. Cei ce dau să mănânce sunt preoții, care hrănesc pe credincioși cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Există multe ramuri și frunze, dar toate se țin pe o singură tulpină.

Arhim. Dosoftei DIJMĂRESCU