Doru Scărlătescu, Pe urmele lui Dosoftei în Galiția în căutarea tezaurului Mitropoliei Moldovei, Editura Junimea, 2024, 144 p.

Se împlines,c în acest Brumărel, 400 de ani de când în ziua de pomenire a Sf M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie 1624), în familia lui Leontari (Leontie) și Misira Barila (Bărila) se năștea un fiu, căruia i-au pus numele Dimitrie. Se știe că și-a început învățătura de carte la cei mai renumiți dascăli din Moldova acelei vremi la Colegiul de la Sf. Trei Ierarhi, apoi a făcut studii umaniste la Școala Frăției Ortodoxe, aprofundând în mod  special cunoașterea limbilor elină, latină, slavonă și desigur polonă.

În jurul anului 1648, potrivit informațiilor, a fost călugărit la Mănăstirea Probota (Pobrata), în vremea când pe scaunul mitropolitan al Moldovei era cunoscutul cărturar Varlaam Moțoc, care i-a fost un adevărat model. Văzând pregătirea și râvna pentru Sfânta Biserică, Ghedeon mitropolitul Moldovei din acea vreme l-a numit episcop de Huși (1658), iar în 1660, mitropolitul Sava al Moldovei l-a numit episcop al Romanului, după care este ales în 1671 în scaunul de Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

Cunoscutul cronicar Ion Neculce în a sa lucrare îl descria astfel: Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela.

A păstorit cu grijă Țara Moldovei în vremuri nepașnice pentru țară, împlinindu-și misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belșug: traducerea și tipărirea de carte sfântă în limba română.

Exponent al unui clasicism ce se reclama de la izvoare biblice, Mitropolitul Dosoftei este în cadrul epocii sale o personalitate etalon, așa cum, contemporan cu el, era moralistul François Fénelon, arhiepiscopul cu vederi luministe.

Mitropolitul Dosoftei a trăit în vremuri destul de tulburi în Ţara Moldovei secolului al XVII -lea, şi cu toate acestea a fost un înțelept păstor de suflete, făcând adesea apel la pace, dialog și frățietate. A slujit, ‘cu timp și fără timp‘ (2 Timotei 4, 2) spre binele și folosul păstoriților săi și spre pacea întregii Biserici a lui Hristos, pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieții sale.

În cei 27 de ani de păstorie la Huşi, Roman şi Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a întreprins o bogată activitate cărturărească, alcătuind sau traducând în limba română cărţi de teologie, de slujbă, de istorie şi literatură.

Prin activitatea sa, mitropolitul Dosoftei a adus o lumină aparte pe drumul truditorilor care aveau să țină un condei în mână și prin strădania lor au putut ajunge la definitivarea limbii noastre de cult

În acest context ne bucură să semnalăm apariția lucrării pe care o supunem atenției cititorilor, lucrare datorată cunscutului universitar ieșean Doru Scărlătescu, autor al numeroase lucrări științifice, precum Geo Bogza (București, 1983) Semne și simboluri, (Iași, 1995), Istoria literaturii române I (Iași, 1995), Odiseea cuvântului. Prolegomene la o hermeneutică a textului sacru, (Iași, 2003), Eminescu și ispitele eminescologiei(Iași, 2018), pentru a nu aminti decât câteva.

Pornind de la faptul că în istoriografia românească au existat și încă există multe dispute în legătură cu momentul în care în 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir, fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint, mitropolitul Dosoftei fiind luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou. Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară.

Într-o notiță istorică este inclusă, după Slujba Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, un heterotext, în Antologhionul tipărit la Iași în anul 1755 de către Grigorie i Sandul tipografi, care nu sunt alții, precizează Mircea Tomescu, decât Stan Brașoveanul și Sandul sin Ieremia, care au lucrat în tipografia de la Rădăuți când Iacov (ajuns acum Mitropolit al Moldovei, n.n.) era episcop acolo.

Textul în discuție contribuie, prin valențele sale de document istoric, la elucidarea unor probleme controversate cu privire la (auto)exilarea Mitropolitului Dosoftei în Polonia în anul 1686 cu prilejul campaniei întreprinse de Ioan Sobieschi împotriva turcilor, campanie care, pentru Moldova s-a soldat cu un bilanț de tristă amintire.

Pornind de la o analiză scrupuloasă a documentelor istorice aflate în țară, dar mai ales în străinătate, universitarul ieșean Doru Scărlătescu, după o incursiune amănunțită în istoria Moldovei în prim capitolul intitulat Final de secol XVII. Aventura moldavă a lui Ioan III Sobieski și urmările ei, în peste 30 de pagini foarte bine argumentate științific pe baza informațiilor din arhivele poloneze,  în capitolul  Înstrăinarea și readucerea în țară a moaștelor Sfântului Ioan cel Nou Suceveanul,  arată că  regele, [….]a fost motivat pare-se de dorința identificării personale cu sfântul omonim – simbol al luptei împotriva turcilor.( p. 63) Deci a fost motivat să facă această răpire – jefuire a Moldovei !?.

Este cert că prezența moaștelor Sf. Ioan cel Nou la Zolkiew a contribuit la  faima și de ce nu bunăstarea orașului, cunoscute fiind minunile ce se făceau la racla cu sfintele moaște, minuni consemnate într-o cazanie bucovineană din 1819 și transmise de părintele academician Dimitrie Dan,  precum și sumele substanțiale donate de pelerini.

Spinoasa problemă a recuperării  sfântului patron al Bucovinei este atent tratată în paginile acestei lucrări, precum și ceea ce a însemnat vechea arhivă a Mitropoliei Moldovei dusă tot atunci în Polonia și soarta ei, arhivă al cărei conținut a fost consemnat de  Johann Anastasius Manowarda, Stadt-Kasier al orașului Lemberg, și parțial consemnată în paginile prestigioasei reviste Candela  de la Cernăuți.

Lucrarea se încheie de asemenea cu un subiect ades accesat de istoriografie:  Unde se află mormântul și osemintele mitropolitului Dosoftei?  mormânt căutat la început de  Ștefan Ciobanul și părintele acad. Dimitrie Dan.

Se pare că în această identificare  trebuie să ne gândim că ține de hazardul istoriei, și mai ales că istoria mormântului  și a osemintelor mitropolitului moldav se împletește  cu istoria modernă și contemporană a Zolkiewului.

Așadar, în acest sfârșit de  Brumărel, răsfoind  paginile  acestei lucrări, redactate  cu un simț academic specific autorului, nu putem decât să înțelegem că multă dreptate avea  cronicarul Miron Costin când a  zis:  ”Nu sunt vremurile subt om, ci bietul om sub vremuri”.

Arhid. Vasile DEMCIUC