Florin PAIU
Pompierii militari câmpulungeni au fost alertați, joi dimineață, în jurul orei 4:00, cu privire la un incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Panica a fost majoră pentru că în locuință se aflau cei doi soți, doi oameni în vârstă.
Patru autospeciale cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD, s-au deplasat la fața locului, unde ardeau, pe câteva sute de metri pătrați, construcțiile anexe din gospodărie, dar și acoperișul și mansarda locuinței.
Din fericire, salvatorii au ajuns la timp și au pătruns în casă, de unde i-au evacuat în siguranță pe cei doi proprietari (soț și soție).
Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, și femeia, de 69, au fost preluați de către pompierii paramedici SMURD. Cei doi aveau atacuri de panică, însă nu și alte leziuni.
Incendiul a fost localizat, fiind salvate mare parte din casa de locuit și bunurile aferente.
Misiunea pompierilor s-a încheiat la 8.10 dimineața.
”Flăcările au izbucnit dintr-o anexă gospodărească (un atelier) și cel mai probabil cauza este de natură electrică”, a transmis ISU Suceava.