Monitorul de Suceava Dosar penal

Doi indivizi au fost prinși în miez de noapte în timp ce braconau pești din râul Moldova

Sandrinio NEAGU

Doi indivizi au fost prinși de polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta în timp ce braconau pești din râul Moldova. Cei doi au fost prinși în flagrant, în miez de noapte, după o urmărire inclusiv prin apele râului Moldova.

Bărbații au fost observați imediat după miezul nopții, iar polițiștii au mers pe urmele lor circa 3 kilometri până într-o zonă luminată din satul Colacu, comuna Fundu Moldovei. În acel moment, polițiștii i-au somat pe cei doi să se oprească, numai că aceștia au fugit în tentativa de a scăpa.

Unul dintre ei a și reușit acest lucru, dar al doilea a fost prins după ce oamenii legii l-au somat că vor folosi armamentul din dotare. Asupra sa au găsit o unealtă de tip ostie (unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor), dar și pești din specia lipan și păstrăv care prezentau urme de înțepare.

În baza informațiilor oferite de bărbatul prins s-a reușit și aflarea identității colegului de braconaj.

Este vorba de un bărbat din comuna Vama, care a fost ”vizitat” la domiciliu de polițiști.

În total, polițiștii au găsit 8 pești din specia lipan și 19 păstrăvi pe care cei doi îi braconaseră.

Cei doi sunt cercetați acum pentru comiterea infracțiunii de „pescuitul cu orice unelte sau scule neautorizate prin greblare sau harponare a peștilor”.

Polițiștii au precizat că o serie defapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 5 ani şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 4 ani:

a) pescuitul comercial al resurselor acvatice vii, fără autorizaţie şi licenţă;

b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;

c) reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal;

d) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile ori cu terenurile inundabile;

e) comercializarea fără documentele de provenienţă a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.

f) pescuitul cu japca, cu ostia, cu suliţa, ţepoaica sau cu orice alte unelte sau scule neautorizate, prin greblare sau harponare;

g) deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;

h) reducerea din culpă a debitului de apă pe cursurile de apă naturale sau amenajate, dacă prin aceasta se periclitează existenţa resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale;

i) neluarea măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii la construcţia sau golirea lacurilor de acumulare;

j) neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale ale peştilor şi ale celorlalte vieţuitoare acvatice vii;

k) contrafacerea documentelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.005/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau utilizarea unor documente false sau nevalabile;

l) disimularea, alterarea sau suprimarea elementelor doveditoare care prezintă interes într-o anchetă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.