Florin PAIU
O grupare organizată care se constituise în scop de jaf a fost prinsă în flagrant de polițiștii judiciariști suceveni, la mijlocul acestei săptămâni, în urma unei acțiuni la care s-a lucrat cu informații și date de la mai multe structuri de specialitate pentru combaterea grupurilor de infracționalitate organizată.
Pe scurt, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Fălticeni, a adunat informații despre locuințe din municipiul Fălticeni și nu numai, unde s-ar afla sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, care să fie sparte în perioada sărbătorilor de iarnă.
Femeia ar fi făcut o listă scurtă și a găsit doi hoți recidiviști, din București, care au venit la Fălticeni, în scopul de a comite una sau mai multe spargeri.
Cei doi hoți s-au cazat la locuința femeii din Fălticeni, unde au pregătit lovitura.
În timp ce încercau să spargă o locuință din Fălticeni, în care stătea un ucrainean, hoții, George Tudor și Alexandru Farisău, au fost săltați de polițiștii care se pare că erau deja pe urmele lor.
Au fost săltată inclusiv femeia de 43 de ani, Cristica Juduc.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au formulat propunere de arestare a celor trei, joi, 19 decembrie.
Tribunalul Suceava a admis mandate de arestare pe numele celor doi bărbați prinși la locul faptei, în timp ce femeia a fost plasată în arest la domiciliu, având un copil mic în îngrijire.
Cei trei sunt puși sub acuzare pentru trei tentative de furt calificat și pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat.
Se pare că femeia din Fălticeni, Cristina Juduc, era coordonarea grupului, care avea membri în mai multe județe ale țării.
Femeia din Fălticeni căutase mai mulți infractori care să îi pună în aplicare planurile de la Fălticeni.
În 2017, Cristina Juduc a avut emis pe numele ei un mandat de arestare pentru jaf armat, emis de autoritățile judiciare din Germania.