Dana HUMOREANU
Doi directori adjuncți și un fost director adjunct până în iulie 2024 au fost eliberați în aceste zile din funcții și au părăsit instituțiile la care au lucrat, prin aplicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care interzice cumularea pensiei cu salariul.
Este vorba despre directorul economic de la Direcția de Sănătate Publică, Firuța Bosancu, directorul adjunct de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Dănuț Corneanu, și de muzeograful Ion Mareș, care a deținut până în iulie 2024 funcția de director adjunct la Muzeul Național al Bucovinei.
Din același motiv a plecat de la conducerea Gărzii de Mediu Suceava și comisarul-șef Adriana Iordache.
De asemenea, două primării din județ au rămas fără contabil-șef și au dificultăți în asigurarea activității în domeniul financiar.
„Este o problemă reală, la care căutăm soluții, mai ales că urmează să adoptăm și bugetul pe anul în curs. Deocamdată, doamna contabilă este în continuare în activitate, iar până la plecarea ei din instituție trebuie să punem lucrurile în ordine din punct de vedere legal”, a declarat Alexandru Hurjui, primarul din Broșteni.
O situație similară este la Primăria Bălcăuți. Primarul Iulian Petru Chideșa a declarat că vineri, 7 februarie a.c., a fost ultima zi de lucru pentru contabila instituției și pe moment problema va fi rezolvată cu ajutorul unui consilier superior care are studii economice. „Am identificat o soluție și sperăm ca de săptămâna viitoare să reluăm cursul normal al activității. Va trebui să învățăm foarte repede și să ne adaptăm la noile condiții”, a afirmat primarul din Bălcăuți.