Monitorul de Suceava

Doi copii de 13 și 15 ani, implicați într-un grav accident. Unul dintre ei a murit

Sandrinio NEAGU

 

Doi copii, de 13 și 15 ani, au fost implicați vineri după-amiază într-un grav accident rutier. Unul dintre ei, copilul în vârstă de 13 ani, a murit.

Accidentul a avut loc pe raza localității Bosanci, între un tractor și un moped.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).

Cei doi copii circulau cu mopedul. Echipajele medicale l-au găsit, la fața locului, pe minorul de 13 ani în stare de inconștiență și i-au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, însă, nu l-au mai putut salva.

Minorul în vârstă de 15 ani era conștient și i s-a acordat primul ajutor de către echipajul SMURD B2, apoi a  fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Conducătorul utilajului agricol nu a necesitat îngrijiri medicale.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.