Monitorul de Suceava

Doi cerbi tineri, filmați în timp ce își testează forțele, la Ocolul Silvic Broșteni

Cosmin ROMEGA

Doi cerbi tineri au fost surprinși de camerele video montate de silvicultori în timp ce se luau ”în coarne” – un antrenament pentru viitoarele confruntări din perioada boncănitului.

Într-o filmare provenită de la pe una din camerele video montate de silvicultorii de la Ocolul Silvic Broșteni, din cadrul Direcției Silvice Suceava, cerbii tineri își testează forța și se ”echipează” cu abilități care le vor servi când vor ajunge la vârsta când se vor lupta realmente pentru teritoriu și pentru femele.

Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor au precizat că cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă.

În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an.

Cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar.

Cârdurile sunt alcătuite după boncănit, care are loc toamna, şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie.

 

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.

RNP- Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, circa 48% din totalul pădurilor țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.