La împlinirea a 101 de ani de la trecerea la cele veșnice (20 martie) a celui care era catalogat de N. Iorga ca fiind unul dintre pașnicii oameni de știință, închiși cu bucurie în cămăruța migălosului lor lucru, se cuvine să facem un popas pentru a readuce în actualitate prin câteva rânduri rolul pe care l-a avut și îl are în istoriografia românească istoricul Dimitrie Onciul. Reconsiderarea moștenirii științifice este astăzi o necesitate, iar pentru bunul mers mai departe al științei istorice însăși aceasta este și o datorie, spre a nu se repeta inutil eforturi făcute mai înainte.
Dimitrie Onciul s-a născut la 26 octombrie 1856, în satul Straja, fiind întâiul prunc în casa preotului cu același nume, un foarte bun orator. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, iar mai apoi la Vicov, unde se mutase părintele D. Onciul cu parohia. Școala primară a făcut-o la Cernăuți, apoi urmează liceul și primii trei ani cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cernăuți, continând apoi cursurile la Viena. A avut mari profesori: Johann Loserth, Ioan G. Sbiera, Ferdinand Zieglauer, Otto Hirschfeld, Franz Miklosich ș.a. În al doilea an al șederii sale la Viena urmează și cursurile Institutului de istorie austriacă condus atunci de Ottokar Lorenz.
În perioada studenției cernăuțene a făcut parte din societatea academică studențească Arboroasa, fiind președinte al acesteia, în comitetul de conducere fiind și tânărul Ciprian Pormbescu, Zaharia Voronca ș.a.
După terminarea studiilor istorice își pregătește teza de doctorat Despre începuturile statelor românești – Ueber die Anfänge des romänischen Staatswesens, pe care o susține la 27 iunie 1884.
În februarie 1896, Dimitrie Onciul a mers la București, unde și-a început cursul de istorie a românilor la facultatea în care, cu doi ani mai înainte, mult mai tânărul Nicolae Iorga începuse cursul de istorie universală. În iulie 1919 ajunge decanul Facultății de filosofie, demnitate pe care o păstrează până la sfârșitul vieții. În 1905 devine membru plin al Academiei Române, fiind ales președinte al acestui înalt for științific în 1920.
În aprilie 1900 B.P. Hașdeu se pensionează din funcția de Director al Direcției generale a Arhivelor statului, Dimitrie Onciul fiind chemat să-i ia locul. În 1913 este ales membru al Comisiunii Monumentelor istorice, ajungând președinte al ei în 1919, urmărind cu mare interes cercetătrile arheologice de la Curtea de Argeș în acea perioadă.
Dimitrie Onciul este întemeietorul și cel dintâi președinte al Comisiei consultative heraldice, care ia ființă în 1922. Boala de care suferea încă din copilărie l-a răpus la 20 martie 1923, Vasile Pârvan anunțând în ședința extraordinară a Academiei Române trista veste chiar în acea zi.
Despre Dimitrie Onciul și despre opera lui – împrăștiată în publicații periodice rare – s-a scris prea puțin, cunoscută fiind aprecierea lui Al. Odobescu cel care l-a propus în 1889 să fie ales membru corespondent al Academiei Române, apoi director la Arhivele statului, o altă recunoaștere care la vremea aceea însemna foarte mult. Să amintim ceea ce afirma Hașdeu în 1891: ”Critica istorică e reprezentată în Bucovina cu multă demnitate de tânărul Onciul”. Recunoașteri au fost apoi semnalate de Iancu Zotta, Eusebie Popovici, Dimitrie Isopescul, Ioan Sbiera ș.a. Despre opera și viața lui Dimitrie Onciul rămâne lucrarea de referință cea semnată de Aurelian Sacerdoțeanu apărută în urmă cu mai bine de jumătate de secol în urmă. În timpul cât a trăit s-a vorbit prea puțin despre D. Onciul, în afară de câteva recenzii și note despre lucrările sale.
Din opera sa amintim: Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinții românilor în Dacia Traiană (1885); Radu Negru și originea Principatului Țării Românești (1892); Originile Principatelor Române (1899); Tradiția istorică în chestiunea originilor române (1907); Ideea latinității și a unității naționale (1919).
În lucrările lui Dimitrie Onciul se găsesc adunate și comentate aproape toate izvoarele istorice narative și diplomatice cunoscute atunci privitoare la primul mileniu din istoria noastră. Așadar, din acest punct de vedere, ele formează un instrument de informare dintre cele mai complete, inclusiv informarea comentată a istoriografilor precedenți.
Între sarcinile actuale trasate științei istorice românești revine și istoriografiei noastre necesitatea de reconsiderare a operei istorice înfăptuite de Dimitrie Onciul. Vom încheia aceste rânduri cu afirmația făcută de marele istoric Vasile Pârvan referitoare la Dimitrie Onciul: vor trece secole și numele lui va fi legat mereu de povestea epică a luptei cu taina cea mai mare a istoriei noastre …. de aceea avem două datorii: de a face să fie pomenit așa cum se cuvine și de a arăta celor de afară cine a fost Dimitrie Onciul.
Arhid. Vasile M. DEMCIUC
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.