Monitorul de Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vrea extinderea programului „Masă sănătoasă” în mai multe școli din județ

Dan COMAN

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, i-a solicitat ministrului Educației, Daniel David, extinderea programului „Masă sănătoasă” în mai multe unități școlare din județ. Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Educației în care a susținut necesitatea identificării de resurse financiare suplimentare pentru extinderea Programului Național „Masă sănătoasă” la toate unitățile de învățământ preuniversitar din România.

„Apreciez în mod deosebit de favorabil faptul că, în ședința Guvernului României din data de 28 ianuarie 2025, ați promovat Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului național <Masă sănătoasă> în anul 2025, program care și-a demonstrat pe deplin eficacitatea în realizarea obiectivului major de combatere a abandonului școlar timpuriu. În acest sens, trebuie să subliniez faptul că și în județul Suceava s-a putut constata o îmbunătățire semnificativă a frecvenței elevilor la cursuri și o scădere puternică a abandonului școlar, mai ales în mediul rural și în localitățile dezavantajate din punct de vedere economic”, a spus Balan. El s-a declarat încântat de anunțurile făcute de ministrul Educației cu privire la continuarea eforturilor de extindere a programului în anul 2025 și, mai ales, asumarea unui obiectiv extrem de curajos, astfel încât în anul 2029 să avem parte de o generalizare a Programului la nivelul tuturor beneficiarilor, preșcolari și elevi.

În același timp, deputatul PNL de Suceava a mai amintit și de faptul că ministrul Daniel David a anunțat deja că în perioada imediat următoare va promova un nou proiect de hotărâre de Guvern pentru a ”detalia concret unităţile administrativ-teritoriale şi unităţile şcolare care vor beneficia de acest program”. În aceste condiții, Ioan Balan i-a solicitat ministrului Educației să precizeze dacă în anul 2025 vor fi incluse în Programul național “Masă sănătoasă” și alte unități de învățământ din județul Suceava și dacă numărul de beneficiari va fi majorat în anul școlar curent sau începând cu anul școlar 2025/2026. De asemenea, deputatul liberal sucevean vrea să știe și dacă ministrul Educației are în vedere să identifice surse suplimentare de finanțare pentru acest program, din fonduri externe nerambursabile, pentru a permite majorarea valorii zilnice a suportului alimentar, la o valoare de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. În condițiile inflației ridicate, este greu de asigurat un suport alimentar de calitate, astfel încât să se ajung la o majorare a numărului de beneficiari.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.