Monitorul de Suceava

„Depozite finale modernizate”

Tiberiu COSOVAN, Florin PAIU

“S’au învăţat cu nărav...”

 

Noi, muntenii, ne ocupăm mai mult cu creşterea şi ţinerea vitelor ca să avem cu ce urni nevoile de pe un umăr pe altul. Dar’ am voi să dăm pe gura lumii purtarea cea rea ce o au domnii din cancelaria din Gura-Humorului, unde se subscriu cărţile (ţidulile) de pe vite vândute şi cumpărate. Domnii aceia s’au învăţat cu nărav; care domn ese ca să iee cartea de la om ca să o subsemne cere să-i dee bani, că îndată i’a da-o iscălită gata. Omul nu se uită la aceea, î-i dă numai să scape degrabă, dar înzădar...D-lor ţin şipul sub masă cu bulearca de rachiu, unde se pleacă de 3, 4 ori într’o oră şi beau şi apoi uită de noi, care i-am colăcit să ne facă degrabă...”.

„Patria”, Anul II, nr. 178, Cernăuţi, Miercuri în 16 Septemvrie 1898.

 

„Depozite finale modernizate”

 

Depozitele finale de la Iacobeni şi Argestru aparţinînd Întreprinderii forestiere Iacobeni, au fost înzestrate în ultimul timp cu diverse mecanisme şi utilaje. Acestea asigură mecanizarea în proporţie de peste 90 % a unor operaţii care solicită un mare volum de muncă (încărcatul materialului lemnos în vagoane şi prelucrarea unor sortimente), permit specialiştilor întreprinderii să adopte cele mai moderne şi eficiente procedee de lucru. Cele două despicătoare mecanice de mare productivitate, instalate recent, permit transformarea în depozit a lemnului de foc în metri steri. Maşina de talaj, la instalarea căreia se lucrează, va îmbunătăţi calitativ operaţia de sortare a lemnului de foc şi va asigura prelucrarea imediată a lobdelor pentru talaj”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6146, Suceava, miercuri 20 septembrie 1967.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.