Decalog la Întâmpinarea Domnului
- Primește-L în templul sufletului tău, precum odinioară Dreptul Simeon, pe Hristos, Cel Ce este Calea, Adevărul și Viața fiecărui botezat în cristelnița Cincizecimii.
- Încredințează-te voii Celui Ce te-a zidit după Chipul Său, chiar și atunci când răspunsurile Lui întârzie, ca prin răbdare ta să te bucuri încă de aici de Împărăția cerurilor.
- Învață din viețuirea pilduitoare a Dreptului Simeon și a Prorociței Ana, însoțindu-te cu cei înțelepți și credincioși ce merg întru căile Domnului.
- Stăruie în creșterea ta duhovnicească și în dobândirea sfintei cuviințe, cheia ușii Împărăției cerurilor, aducându-I Domnului slavă și cinste.
- Dedică-ți viața slujirii lui Dumnezeu, participând la viața liturgică a Bisericii și fiind lumină pentru ceilalți, prin mărturisirea Cuvântului Lui.
- Fii un martor al dreptei credințe pentru generațiile viitoare, vorbindu-le despre Hristos celor care așteaptă mântuirea, precum Prorocița Ana.
- Fă-L cunoscut pe Hristos prin faptele tale și, astfel, vei trăi o viață plăcută Celui Ce este mai presus de fire.
- Trăiește în pace cu tine însuți și cu cei din jur, având credința că Cel Mult-milostiv te poartă pe brațele Sale, precum odinioară Simeon pe pruncul Iisus.
- Fii recunoscător Preasfintei Treimi pentru darul vieții și nu înceta să te rogi Tatălui, Fiului și Sfântului Duh cât încă viețuiești în trup, ca și Dincolo să fii împreună cu Ei.
- Cere-I mereu lui Dumnezeu în rugăciune ca slobozirea în pământul din care ai fost luat să-ți fie, precum cea a Dreptului Simeon, o perpetuă bucurie pascală.
† CALINIC
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.