Monitorul de Suceava

Da, e şi o parte bună!

Doru POPOVICI

Niciodată, nici măcar în mandatele de selecţioner ale titanilor jocului milog, de căcănari, dus la apogeu de alde Piți, lasă-ne!, Daum (odihnească!) ori "Guriţă" Contra, nu am văzut reprezentativaRomâniei jucând atât de prost caîn meciul de cumplită amintire cu Kosovo, şi care sper totodată să fie ultimul din istorie în care ne confruntăm cu echipa unei ţări inexistente, alcătuită din derbedei frustraţi care-şi plâng singuri de milă şi se prefac fotbalişti. S-a tot discutat după cretinul incident despre variantele pe care le-ar avea forurile fotbalistice internaţionale de a preveni repetarea panaramei, specialiştii din studiourile TV propunând să se tragă adversarele lui Kosovo din urne dirijate, cala cupele europene, unde echipele din aceeaşi ţară nu pot cădea între ele până la fazele superioare. Eu cred că soluţia cea mai simplă ar fi dezafilierea, adică să-i gonească UEFA şi FIFA pe derbedei la ei acasă, în enclava lor plină de ifose de demnitate şi fiţe de patriotism, unde să se bată între ei cachiorii, cât e meciul de lung şi cât durează campionatul... fiindcă în lumea normală, educată, cu reguli, regulamente şi norme de comportament e clar că n-au ce căuta. În tot rahatul stârnit de Rrahmani şi banda lui de neterminaţi eu am găsit şi o parte bună: stăpânirea de sine a lui Alibec, lipsa lui de reacţie la agresiunea cretină a unui cretin pe nume Rrahmani. Niciodată nu mi-a fost tare drag Alibec, dar vineri seară a devenit eroul meu: fiţi siguri că dacă ni se va da meci câştigat cu 3-0, un merit enorm îl are refuzul de a reacţiona al lui Alibec la agresiunea idiotului kosovar. Sunt convins că ăla mizase totul pe o reacţie durăde tot. N-a fost, aşa că bravo Alibec! Separat, nu pot să nu zic vreo două şi despre cretinii din tribune: dacă nu urlau caidioţii "Serbia!", nu-i aşa că nu s-ar fi întâmplat nimic? De ce au făcut-o? Nu ştiau că mai fuseserăm sancţionaţi o dată tot pentru asta? De asta zic că idioţii sunt aceiaşi peste tot în lume, iar idioţii kosovari de pe gazon sunt de o mamă cu idioţii români care au scandat. Cu ce sunt mai mulţumiţi acum? Ce am avut de câştigat cu toţii din scandările alea?



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.