Daniela MICUŢARIU
La Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc va avea loc, în perioada 16 noiembrie - 14 decembrie 2024, un curs bilingv de dezvoltare personală pentru adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, curs intitulat „Connecteens: Inteligență Emoțională. Încredere în Sine. Leadership Creativ”.
Cursul de dezvoltare personală va fi susținut de Marciana Panțiru.
Pe parcursul celor cinci module, Marciana Panțiru va face cu elevii exerciții de dezvoltare personală și autocunoaștere prin storytelling, coaching, exerciții de leadership creativ.
„Vei descoperi ce te ajută să fii cea mai bună versiune a ta. Te vei conecta cu cei din echipă și vei învăța mai multe despre tine. Cel mai important, vei avea un mediu în care poți fi liber să fii tu, așa cum vrei tu să fii. Cursul este bazat pe învățare experiențială și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Activitățile se bazează pe jocuri interactive și activități de grup”, a transmis Marciana Panțiru.
În colaborare cu suceveanul Ștefan Mandachi, în noile cursuri, spun organizatorii, va fi adus un instrument prin care copiii se pot conecta cu încrederea în sine, independența și forța de decizie: „<Caietul viitorului meu> vine în completarea principiului nostru de lucru: learning by doing”.
· Cine este Marciana Panțiru?
Copiii care participă la cest curs își vor dezvolta abilitățile ce stau la baza unei vieți de succes: mentalitatea de învingător, capacitatea de a visa, de a face pași corecți în direcția visului, de a avea răbdare, de a planifica și a avea obiceiuri sănătoase.
Marciana Panțiru este coach transformațional, practician compassionate inquiry și master trainer de dezvoltare personală. Ea are peste 2.500 de ore de formare profesională în Suedia și România în coaching, storytelling, experiential learning, comunicare nonviolentă, personal & team leadership, life & business design, neuromindfulness, NLP, managementul stresului și terapie prin meditație. Pentru mai multe informații: 0744 219 252.