Monitorul de Suceava PRO S{N{TATE

Cum să ne gestionăm mai bine emoțiile

 

În copilărie se dezvoltă un sistem de reglare a emoțiilor, în urma legăturii care se formează între bebeluș și persoanele care-l îngrijesc, și continuă să existe până în viața de adult prin intermediul compasiunii și al bunătății pe care le simțim față de noi înșine și față de ceilalți. De-a lungul vieții, suntem receptivi la semnalele care ne arată că celor din jur le pasă de noi: tonul vocii, expresia facială, modul în care ne împărtășesc sentimentele pozitive și felul cum își arată interesul față de persoana noastră. Oamenii sunt niște ființe sociale, astfel că este firesc să observăm ce fac ceilalți de lângă noi și să le răspundem.

Pare ceva atât de plăcut. Cine nu și-ar dori să trăiască într-o stare de liniște și de mulțumire? Cu toate acestea, mulți dintre noi petrecem prea puțin timp astfel. Abilitățile de gândire și predicție ale „noii minți” rămân blocate în sistemul de amenințare al „vechiului creier”, ceea ce ne face să trecem prin emoții de teamă, furie și suferință care ne acaparează atenția.

Putem vorbi de un sistem de liniștire și de mulțumire care își are originea în atingerile părinților, în modul cum își hrănesc și își alină copilul. Hormoni precum oxitocina sunt eliberați nu doar în creierul părinților, ci și în acela al copilașului, generând un sentiment de stare de bine și de calm. Îmbrățișările cu persoanele iubite ne trezesc același sentiment, la fel masajul, băile calde, statul la plajă sau înotul.

Compasiunea și bunătatea devin posibile datorită acestei stări. Cei mai mulți dintre noi știm în mod instinctiv cum să avem grijă de lucruri, de la plante până la bunuri precum o mașină, dar și de prieteni sau bebeluși neajutorați. De asemenea, ne îngrijim de noi înșine într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă învățăm cum să ne folosim sistemul de liniștire și de mulțumire, vom reuși să ne simțim bine în propria piele. Înțelegerea și gestionarea emoțiilor reprezintă niște abilități esențiale de viață. În timpul procesului de creștere, cu toții am făcut acest lucru într-o anumită măsură. Bebeluși fiind, plângeam din cauza oricărui mic disconfort pentru a le atrage atenția părinților asupra nevoilor noastre. Pe la doi ani, aveam crize de plâns când ne supăram. Am învățat din reacțiile celor din jur, precum și din propriile noastre răspunsuri, cum să facem față lucrurilor care ne displac sau ne supără și, în mod ideal, cum să-i rugăm pe ceilalți să ne îndeplinească nevoile sau cum să găsim moduri prin care să ni le satisfacem singuri. Pe măsură ce creierul se dezvoltă, cortexul prefrontal începe să evalueze și să răspundă la lumea interioară și la cea exterioară, integrând experiențele trăite. Reglarea afectivă este o abilitate necesară în viață și în același timp un proces permanent, pentru că întotdeauna apar noi experiențe ce trebuie integrate.

Pentru a gestiona mai ușor emoțiile puternice poți încerca să găsești moduri prin care să exprimi ceea ce simți. La început spune-ți singur: „Devin anxios.”, „Mă enervează la culme să fiu blocat în trafic când am o ședință la care trebuie să ajung.”, „O iubesc.” Apoi spune-le celorlalți despre tine: „Mi-e rușine că nu am făcut ceea ce am zis că voi face.” „Te iubesc!”

Dezvoltă-ți un vocabular bogat pentru exprimarea emoțiilor și învață să înțelegi ce simți în cele mai mici detalii. Un pictor care nu folosește decât culori precum roșu, albastru și galben va crea lucrări mult mai lipsite de subtilitate decât cineva care percepe diferențele dintre roșu-aprins, cireșiu, stacojiu, cărămiziu, turcoaz, cobalt, verde-turcoaz, topaz, galben și tot așa. Dacă ai avut vreodată o cutie mare cu carioci, atunci știi că există mult mai multe culori. La fel se întâmplă și în cazul emoțiilor.

Există emoții pe care îți este mai ușor să le identifici? Multor persoane le este greu să-și dea seama când se simt rușinați, spre exemplu, dar o fac cu ușurință atunci când sunt anxioși.

Reușești să faci distincția între niște emoții asemănătoare? Pentru a ilustra mai bine, știi care este diferența dintre gelozie și invidie? E o întrebare-capcană. Invidia apare atunci când simțim că ne lipsește ceva ce vedem că deține o altă persoană. Gelozia se naște în momentul în care ceva ce avem deja  e amenințat de o a treia persoană. Uneori, ambele emoții apar concomitent, ca în situația în care te temi ca nu cumva partenerul să te părăsească pentru cineva pe care îl invidiezi pentru puterea și încrederea pe care le are.

 

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.