Monitorul de Suceava

Cum s-a produs accidentul cu cinci morți din dimineața zilei de luni, 1 iulie

Florin PAIU, Sandrinio NEAGU

Cele cinci persoane care au murit în dimineața zilei de luni, 1 iulie, pe drumul european 85, în zona localității Cumpărătura, au avut un ghinion teribil. Un tir cisternă care circula dinspre Suceava spre Fălticeni a avut o explozie la unul din pneuri. Mastodontul s-a răsturnat și a intrat pe contrasens. A măturat pur și simplu și a spulberat mașina de teren înmatriculată în Buzău, care tracta o platformă pe care se afla un autoturism marca VW înmatriculat în Suceava. În urma impactului devastator, cei cinci oameni care se aflau în mașina de teren, printre care și doi copii, nu au avut efectiv nici o șansă. De altfel, din mașina de teren, una extrem de puternică, nu a mai rămas aproape nimic, resturile fiind împrăștiate pe o raza de cel puțin 100 de metri.

În afara celor cinci morți a rezultat și o șasea victimă. Este vorba de șoferul autocisternei, care a fost preluat conștient de la locul accidentului și transportat la spital.

La fața locului au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.