Cum e cu „Moldova Mare”

Despre conceptul „Moldova Mare” în România nu se prea știe și, în consecință, nici nu se prea vorbește; la Chișinău însă răsuflă mocnit de cine știe când și, în ultima vreme, dă puseuri acute de revenire în actualitate, televiziuni basarabene venind tot mai des în România spre a pune întrebarea „cum vi se pare ideea Moldovei Mari?” Cea mai recentă astfel de emisiune au moderat-o la Iași (de altfel, cu destulă obiectivitate și bună cuviință) reporterii Daniel Burcă și Michael Dediu. Tema: o veche idee iredentistă care revendică un teritoriu cuprins teoretic între Nistru și Carpați, incluzând Basarabia, Moldova occidentală, Bucovina, Ținutul Herța, Bugeacul, Transnistria, județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, inclusiv o bună parte din Pocuția (în vechime tărâm al Rusiei Kievlene) și o frântură din Polonia. Moldova „Ștefaniană” ar avea astfel în componență localități precum Cernăuți, Soroca, Dorohoi, Rădăuți, Botoșani, Bălți, Suceava, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Vaslui, Bender, Moinești, Bacău, Edineț, Râbnița, Bârlad, Focșani, Cahul, Comrat, Galați, Odesa ș.m.a., capitala revenind Iașului. În situația actuală, în care și Putin, și Tramp arată flagrantă desconsiderare granițelor și respectului altor entități statale, începe să mișculeze în voie pescuitorii de ape tulburi care zgârie canavaua vechilor hărți, căutând loc noilor pretenții. Nu întâmplător, în 2017, Putin, aflat în vizită la Chișinău, i-a cadorisit insinuant președintelui basarabean o hartă a Moldovei din secolul XVIII care, conform lui Dodon, „arată că jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc” – mai mult decât aluzie la o viitoare „Moldovă Mare”.

Cercetând istoria, aflăm cu uimire că idei cumva asemănătoare au circulat și-n România: după 1918, politicienii naționaliști A. C. Cuza și Nicolae Iorga au cerut fără succes autonomia Moldovei – adevărat, în cadrul statului român. Mai către zilele noastre, apar alții. L-am întrebat pe Petru Lucinschi, fostul Președinte al Moldovei, „Ce trebuie să înțelegem noi, din România, din referirile domnului Druță la Moldova Mare? Există revendicări teritoriale ale Moldovei față de România?” Iată răspunsul (v. cartea mea „Întrebarea vină n-are”, pag. 353): „Eu cred că ar trebui să puneți această întrebare Domnului Druță. Dacă-mi reamintesc bine, prin 1989 exista o mișcare cu asemenea platformă (n.m.: „Moldova Mare”) și în România. Prin 1989, o delegație a venit la mine. I-am întrebat: domnilor, Dvs. vă gândiți ce vorbiți?” Se pare că delegația cu pricina s-a deplasat la Chișinău înainte de revoluție, fiindcă în 1989 Lucinschi nu mai lucra la Chișinău, ci era prim-secretar în Tadjikistan. Așadar, încă pe timpul lui Ceaușescu s-au găsit români care să alcătuiască o delegație secretă pe care s-o trimită la Chișinău pentru a cere „Moldova Mare”! Prin 1975, Poșta moldavă a comandat în Germania tipărirea unei emisiuni poștale ce figura harta „Moldovei Mari” pe care era imprimată actuală stemă a țărișoarei, cu un umăr al vulturului sprijinit pe Chișinău și celălalt pe Suceava, ghearele îmbrățișând Bacăul și Iașul. Pe conturul timbrului era imprimat cunoscutul citat „Moldova nu-i a noastră…” cu precizarea c-ar fi textul lui… Ștefan cel Mare, nu al lui Delavrancea! Un poster asemănător am văzut în 1991 așezat la loc de cinste și-n cabinetul președintelui Snegur; când i-am spus care-i realitatea, am primit răspunsul „s-o lăsăm așa!”

Veneratul (în Basarabia) scriitor Ion Druță (a decedat nu de mult, odihnească în pace!), între altele fost membru al Academiei Române, era unul dintre promotorii vajnici ai „Moldovei Mari”, idee care, dimpreună cu basna existenței unei „limbi moldovenești” separate de română, a susținut-o până în ultimele sale clipe. Te-ntrebi ce ar mai rămâne din România dacă strădaniile iredentiștilor (și din jur, și din înăuntru) ar avea vreodată succes! Putin nu poate atenta la integritatea României, dar odată acaparată Republica Moldova, cu siguranță că următorul țel ar putea fi „soluția pașnică” Moldova Mare. Români, vegheați!