Doru POPOVICI
Alaltăieri, FC Botoşani a dat nu doar marea lovitură din acest campionat în care nu are un parcurs chiar liniştitor, ci a răsturnat întreaga istorie: în cele 27 de întâlniri între ele desfăşurate în timp în prima divizie românească, Botoşaniul nu câştigase nici măcar o singură dată până acum! Iar după cum se desfăşurase meciul până să se intre în prelungiri, gazdele avuseseră în egală măsură noroc şi ghinion, ratând ocazii enorme, dar fiind şi salvate de ratările adversarilor în câteva rânduri. Una peste alta, era 0-0, era minutul al 5-lea din cele 5 de prelungire anunţate de brigadade arbitri şi totul părea să meargă pe făgaşul cunoscut, meciul îndreptându-se spre al 28-lea rezultat defavorabil botoşănenilor. Fiindcă, oricum s-ar numi adversarul, un egal acasă este mai degrabă un eşec. S-a întâmplat însă caîn ultimele secunde de joc Botoşaniul să lanseze un contraatac vioi, oprit prin fault la vreo 20-21 de metri de linia de 16 metri, undeva spre stânga faţă de axul central. Vine numitul Mitrov, cetăţean român şi macedonean, care n-a înscris niciun gol până acum, şi propteşte mingea, pe deasupra zidului, fix în stâlpul din dreapta lui Târnovanu (care era să-şi rupă toate alea în săritură), iar de acolo în fundul plasei. Minune! Gol splendid, victorie uriaşă. Numai că la interviul de după meci vine tot Târnovanu şi zice că "zidul era la vreo 12 metri"(!!!), că cică altfel n-avea cum să dea ăla peste zid, iar apoi ”traiectoria descendentăsă se oprească în stâlp la înălţimea la care...” ... şi tot aşa! În imagini, se vede zidul mai încoace de punctul de 11 metri, deci până la linia de 16 erau mai puţin de 5, iar de acolo până la minge era o distanţă ceva mai mică, vreo 4, poate 4 şi ceva. Adunând, măi Târnovene, ies vreo 5+4, deci cam 9, hai 9 şi ceva, iar zidul tre' să stea la 9,15. Eu zic că exact la atât era! Cu acest prilej, mi-am reamintit de căruţade goluri luate de neisprăvitul ăsta, majoritatea venite după cornere sau centrări pe sus, la care bolovanul a intrat de zeci de ori pe sub minge, ori a dat pe lângă ea. Am înţeles, Târnovene: dacă le apreciezi tot cu telemetrul ăla defect din pupilele tale, n-ai cum să nu mai iei! Grefa de ochi nu se face încă, aşa că încearcă cu lentile de contact, d-alea care te fac să vezi unde-i mingea în aer, iar când e la sol, să nu ţi se pară că 9 metri sunt 12 sau 55!