Tiberiu AVRAM
Pe 7 noiembrie 2024 se împlinesc 30 de ani de când se realizează dializă în Suceava, principalul merit pentru înființarea acestui serviciu medical fiind al dr. Mihai Ardeleanu, considerat fondatorul nefrologiei (știința care se ocupă cu bolile rinichilor și tratamentul acestora) sucevene. S-a început timid, cu aparate primite din donații, cu personal venit din alte zone ale țării, pentru a da o mână de ajutor. Au fost patru pacienți la început, iar în scurt timp numărul acestora a fost de ordinul sutelor. Și asta nu pentru că a existat vreun factor care a generat afecțiuni ale rinichilor, ci pur și simplu pentru că, până la acel moment, cei cu insuficiență renală mai puțin gravă nu își permiteau să facă dializă.
Invitat la podcastul „Interviurile Monitorul”, dr. Mihai Ardeleanu ne-a vorbit despre dramele celor care aveau nevoie de dializă înainte de 1989, oameni care erau triați în funcție de anumite norme administrative stabilite de autorități. Și a prezentat și două cazuri concrete, persoane pe care le-a cunoscut, un tânăr de 22 de ani și o femeie de peste 60 de ani, care au murit pentru că, având insuficiență renală, nu au fost primiți la dializă, deoarece nu aveau domiciliul într-un oraș în care se făceau astfel de proceduri medicale.
Din interviul pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale ziarului nostru, puteți afla și amănunte inedite despre viața dr. Mihai Ardeleanu, cum ar fi motivul pentru care a renunțat să facă psihiatrie și care a fost persoana care l-a forțat să renunțe la acest domeniu, cum a ajuns să corespondeze cu Mircea Eliade și la ce s-a referit când a făcut afirmația: „Și am zis, e destul, e destul, Dumnezeu mi-a dat un semnal”.
#MihaiArdeleanu #nefrologie #dializă #insuficiențărenală #MirceaEliade