Monitorul de Suceava

Cu cine, băi, Gigi?

Doru POPOVICI

Pardon: nu e corect "băi, Gigi", ci "băi, domnu' deputat"! Nu mai ştiu ce zice legea, dar presupun că la parlamentari nu mai e vorba de incompatibilitate dacă ai afaceri. Că asta cu fotbalul e o afacere chiar bună, dacă socotim că dl Becali are la capitolul "încasări" circa 20 de milioane de euro pentru parcursul din această ediţie a Europa League. Vă reamintesc că după meciul tur de la Bucureşti, în care FCSB practic n-a suflat, iar Lyon a făcut o uşoară încălzire cu public pentru meciurile cu adevărat importante care o aşteptau în campionat, dl deputat Becali a grohăit că "dacă se termina 2-1 eram ca şi calificaţi"! Scorul final fiind 1-3, ai noştri s-au trezit niţeluş încurcaţi. Adică dacă fraierii lui nu primeau două goluri în ultimele 5 minute, ci numai unul, urma ca la Lyon să pârjolească gazonul şi să bată cu 2-0, poate cu 9-7. Dar cu 3-0 sau 10-7 era mai greu. Nu pentru toţi, însă. Nerezolvatul ăla de Florin Tănase, pe care îl aştept de mai bine de un deceniu să devină fotbalist, a explicat, după chipul şi asemănarea sa (şi puțina-i minte!) ce va fi la Lyon: "Înscriem repede un gol, apoi facem remontada". A avut parţial dreptate: golul s-a înscris repede. A lipsit însă remontada, fiindcă şi golul ăsta, şi următoarele 3, au intrat toate în poarta FCSB. Vreau să spun, domnu' deputat şi domnu' semifotbalist Tănase, că pentru a te califica, la nivelul ăsta, nu-i de ajuns să latri, ci mai trebuie şi niţel fotbal. Numai că de unde nu-i...

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.