Cosmin ROMEGA
Sucevenii sunt invitați să participe la cea de-a patra ediție a crosului caritabil „Alerg pentru Mama”, un eveniment organizat pentru a sprijini mamele afectate de violența domestică.
Evenimentul va avea loc duminică, 9 martie 2025, începând cu ora 10:00, în Zona de Agrement de pe malul râului Suceava. Organizatorii își propun prin intermediul acestei acțiuni să transmită un mesaj de speranță și solidaritate, oferind sprijin concret victimelor violenței domestice prin Casa ADRA, un loc sigur unde mamele își pot reclădi viața alături de copii.
Participanții au la dispoziție două opțiuni: să alerge pe un traseu semnalizat, stabilit de organizatori în unul dintre cele 13 orașe participante, inclusiv Suceava, sau să opteze pentru un traseu liber, ales în localitatea lor de domiciliu.
Pentru traseele organizate la Suceava, sunt disponibile următoarele probe: 500 m (pentru copii între 4 și 12 ani), 2,5 km, 5 km și 10 km.
Înscrierile în ziua evenimentului sunt posibile, însă diplomele și medaliile vor fi oferite în funcție de disponibilitate. Pentru cei care aleg traseul liber, numărul de alergător și diploma vor fi trimise ulterior în format electronic.
Înscrierea se poate face online, accesând link-ul de pe amicus.ro/apm.
Fondurile care vor contribui la susținerea Casei ADRA
Pachet Promo (85 lei, după 24 februarie, în limita stocului): include tricou personalizat, număr de alergător, medalie, diplomă, apă și baton proteic – disponibil pentru traseele de 2,5 km, 5 km și 10 km.
Pachet Standard (55 lei): include număr de alergător, medalie, diplomă și apă – pentru aceleași trasee.
Pachet Kinder Promo (70 lei, după 24 februarie, în limita stocului): dedicat copiilor de 4-12 ani care aleargă pe traseul de 500 m, cu tricou, diplomă, apă și baton proteic.
Fondurile strânse vor contribui la susținerea Casei ADRA, care oferă adăpost și suport victimelor violenței domestice.
Evenimentul, susținut de ADRA și Amicus, își propune să sensibilizeze comunitatea și să arate că „fiecare pas aduce speranță”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.