Florin PAIU
O crimă petrecută la începutul lunii octombrie a anului trecut la Mușenița, unde un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost ucis în casă, înjunghiat de mai multe ori, a rămas până acum, la mai bine de patru luni distanță, cu autor necunoscut.
Este unul dintre cele mai delicate cazuri de omor din ultimii ani pentru judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava.
Pe 3 octombrie, Radu Florin Lăzărescu, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit pe jos, în casă, cu multiple plăgi înjunghiate, inclusiv în zona gâtului.
Bărbatul ucis locuia singur, era o persoană pașnică și care nu a creat probleme în sat. Victima nu consuma nici băuturi alcoolice de 10-15 ani și avea rar musafiri pe acasă.
Cu alte cuvinte, din start un caz complicat, ieșit din tipar, mai ales că și crima a fost descoperită relativ târziu. Nu au existat date despre vreun conflict spontan cu un vecin, iar varianta unui omor în scop de jaf este exclusă, bărbatul neavând bani în locuință.
Ancheta a continuat și s-au ridicat o serie de probe ADN care ar putea duce la autor. Acestea au fost trimise la Institutul Național de Expertize Criminalistice și se speră că probele vor fi în cele din urmă relevante și concludente.
Din datele pe care le avem, există totuși un cerc de suspecți, inclusiv un suspect principal.
Bărbatul ucis avusese în trecutul recent cel puțin un conflict important.
Mai rămâne însă ca probele științifice să ajute la punerea sub acuzare a celui pe care anchetatorii îl bănuiesc de comiterea faptei.
O acțiune pripită față de suspect ar putea duce la situația din cazul unei crime de la Milișăuți, de acum câțiva ani, în cazul unei bătrâne ucise cu sălbăticie în casă în scop de jaf.
Atunci, a existat și un inculpat arestat și apoi pus în libertate, din lipsă de probe, apoi un al doilea inculpat trimis în judecată și apoi declarat nevinovat de instanțe. În acel caz, polițiștii judiciariști au avut convingerea că suspecții au participat la omor, însă lipsa probelor concludente a transformat ancheta într-un eșec.
În cazul mai recent de la Mușenița se speră că ancheta va avea un curs favorabil, iar cât de curând se va putea acționa față de autor.
Ancheta polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava se desfășoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.