Monitorul de Suceava

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei”, spectacolul caritabil al Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”

Adelina TALPALARIU

Marți, 17 decembrie, sala Casei de Cultură a municipiului Rădăuți a găzduit spectacolul de caritate „Crăciunul – sărbătoarea bucuriei”, manifestare înscrisă în proiectul de voluntariat intitulat „Aripi de Speranță” inclus în Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC).

Spectacolul marchează momentul de bilanț al unei ample campanii umanitare organizate la nivelul colegiului pentru acordarea de sprijin financiar elevilor care traversează situații dificile.

Potrivit organizatorilor, pe scena transformată într-un decor de poveste, elevii talentați ai liceului au evoluat pe durata celor două ore, reușind să dăruiască celor prezenți momente emoționante, clipe pline de sensibilitate sau voie bună, secvențe încărcate de dinamism sau caldă însuflețire, primind, în schimb, din partea publicului, aplauze binemeritate.

„Momentele de virtuozitate artistică, transpuse în compoziții muzicale interpretate în mod exemplar la pian, chitară, acordeon, chitară bas și saxofon, au fost completate armonios cu dansuri populare, colinde și cântece de sărbători din repertoriul românesc și internațional”, au menționat reprezentanții colegiului.

Prezentatorii spectacolului, eleva Popovici Miruna, din clasa a X-a A, și elevul Vlad David, din clasa a X-a E, au moderat evenimentul.

În fața publicului și-au etalat talentul și virtuozitatea vocală elevii: Teodora Rusu, din clasa a XI-a B, Ionela Bodale, din clasa a VI-a, Sofia Prelipcean, din clasa a IX-a E, Eliza Cuzec, din clasa a X-a C, Tudor Pînzaru, din clasa a XII-a E, Magda Livadaru, din clasa a XI-a C, Miruna Popovici, din clasa a X-a A, Carina Matei, din clasa a X-a E, Rareș Calancea, din clasa a XI-a C, Giulia Haidău, din clasa a IX-a F și Diana Hrihor, din clasa a XI-a B.

Compozițiile instrumentale adaptate momentului de sărbătoare i-au avut ca interpreți pe următorii elevi: Vârtea Maria, din clasa a X-a C și Serediuc Alexandru, din clasa a IX-a A, la pian, Vlad Sabie Ana, din clasa a IX-a D, la chitară, Lucescu Gabriel, din clasa a XII-a F, la acordeon, Vlad David, din clasa a X-a E, la saxofon, Postolache Leon Eumir, din clasa a X-a C, la chitară bas, Paula Sauciuc, din clasa a X-a E, la chitară. Momente coregrafice de o sensibilitate aparte au fost oferite celor prezenți de elevele Juravle Clara, din clasa a IX-a D, Damu Ana-Maria, din clasa a X-a G și „Crăciunițele” Luța Elena, Florescu Alessandra, Gherasim Roxana și Marocico Mariana din clasa a IX-a F.

 Reușita spectacolului a implicat contribuția valoroasă a celor două ansambluri corale ale colegiului, coordonate de profesoara Mariana Donisan și profesor Mucea Vasile, totodată de prestația artistică a grupului de elevi condus de profesor Hanc Achim.

Invitați-surpriză, protagoniști ai unor momente cu totul speciale, au fost Florin Mucea și Vasile Mucea, nu în ultimul rând, membrii ansamblului „Florile Bucovinei” de la Casa de Cultură din Rădăuți, coordonați de Alexandru Curcuță.

„Comunitatea educațională reunită sub titlul generic de Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi> se fundamentează pe convingerea că ansamblul de cunoștințe, competențe și abilități trebuie completate de efortul dezvoltării spiritului de empatie, toleranță și înțelegere reciprocă, dar mai ales de cultura generozității și a implicării civice. <Crăciunul – sărbătoarea bucuriei> reprezintă mai mult decât un spectacol sau o succesiune de momente magice, fiind expresia efortului colectiv așezat în slujba unui scop nobil. Evenimentul probează din plin faptul că educația înseamnă și rezonanță afectivă, grijă sinceră față de nevoile celui de lângă noi, sprijin și încurajare oferită din suflet”, au spus organizatorii.

Spectacolul reprezintă expresia dăruirii și a implicării echipei de organizare formată din profesoarele Puiu Loredana și Popovici Angelica, împreună cu Ciobara Andreea, bibliotecar al instituției școlare. În concretizarea proiectului s-au implicat, în calitate de voluntari, profesor Popovici Florin George și Mirăuță Mugur, împreună cu o echipă de elevi creativi: Mirăuță Gabriela, Ciocârtău Ariana, Chitic Daiana, Diaconescu Andrei, Mihalescu Patrick, din clasa a XII-a G, Cruț Emanuel, din clasa a XI-a F, Grigoraș Alexandra, clasa a XII-a E, Ruști Ioana, Ungureanu Ștefania, Magopăț Alessia, Văcărean Lorenna și Bălici Răzvan, din clasa a IX-a G.

Sponsori: Joolizara - masaj și terapii alternative, Melizara Edoo Afterschool, Killer SRL, Konditorei, Every Day, CAR Fălticeni, Centrul de Parbrize Bădiliță, Marsala Boutique Vicovu de Sus, Galany, Allure.   

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.