Tiberiu AVRAM
Cosmin Natanticu, unul dintre artiștii în vogă din lumea stand-up-ului românesc, ne-a povestit, în cadrul podcastului „Interviurile Monitorul”, cum a rămas repetent în liceu din cauza limbii ruse, caz rarisim, dacă nu unic, în învățământul românesc de după 1990.
Provenit dintr-o familie cu cinci copii, Cosmin Natanticu a avut un drum presărat cu numeroase probleme, până să ajungă un nume în România. Nu a visat să devină actor, deși avea talent, pe care și-l manifesta în trupa pe care o înființase în liceu. După terminarea liceului, la Petroșani, a lucrat o vreme la o benzinărie din zonă, până s-a hotărât să ia calea Capitalei, unde a participat la un concurs de talente la TVR. Aici, în 2005, a avut și primul job în domeniul actoriei, fiind chiar coprezentator la celebra emisiunea „Surprize, surprize!”, a Andreei Marin.
A intrat la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie București, pe care a absolvit-o în 2009, și, după cum ne-a spus: „faptul că am făcut această facultate a fost cel mai bun lucru pe care îl puteam face în viața mea”.
În interviul pe care ni l-a acordat și pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale ziarului nostru, Cosmin Natanticu ne-a povestit cum a ajuns să lucreze cu Divertis și de ce Toni Grecu este pentru el al doilea tată. Vorbind despre anii, mulți la număr, care i-au trebuit ca să se impună în stand-up, el i-a descris foarte plastic: „Eu eram în deschidere la Micutzu, care Micutzu nu avea oameni în sală”.
Mai puteți afla din acest interviu ce spune despre cei care comentează în online și îi spun „prostul ăla de Natanticu”, cât de mult a contat pentru viața lui participarea la emisiunea „Asia Expres”, de ce avea urechile mari în copilărie, iar acum nu le mai are, și ce cumpănă din viața lui l-a făcut să-și redescopere latura religioasă, care îi fusese cultivată de bunica sa.
#CosminNatanticu #standup #Divertis #ToniGrecu #TaxiDriver #Dumbo #AsiaExpres #Micutzu