Monitorul de Suceava La un pas de tragedie

Copil împins în roata unui camion aflat în mers

Florin PAIU

Un accident care a fost foarte aproape de o tragedie s-a produs miercuri, la Vicovu de Sus, unde un copil care se deplasa pe marginea drumului, alături de alți minori, a fost împins și s-a lovit de roata unui camion aflat în mers.

Pe 11 septembrie, în jurul orei 13.30, polițiștii de la Vicovu de Sus au fost sesizați de cadrele de la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Pediatrie, cu privire la faptul că au preluat un minor care declară că a fost călcat pe picior de roata unui camion.

Din fericire, copilul era în stare stabilă, având un traumatism ușor la glezna dreaptă.

O echipă operativă a poliției a declanșat imediat o anchetă.

Din cercetări a rezultat că, în jurul orei 12.00, un șofer din satul Putna, care conducea un vehicul greu Mercedes cu remorcă, pe strada Romană din Vicovu de Sus, s-a angajat în depășirea unui grup de copii ce se deplasau pe partea carosabilă.

Copiii s-au împins în joacă, moment în care unul dintre ei s-a lovit de roata dreapta spate a remorcii, iar apoi a căzut pe carosabil.

Șoferul a declarat că nu a observat că a avut loc un impact și că de aceea nu a oprit la fața locului.

Șoferul a revenit ulterior la fața locului pentru cercetări. El a fost verificat cu etilotestul și nu era băut. 

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, cercetările fiind continuate de către lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus.

Lăsând la o parte această anchetă penală, cel mai important este că un astfel de accident nu s-a soldat cu consecințe mult mai grave. Părinții ar trebui să fie atenți la supravegherea copiilor până în 14 ani în drumul de la școală către casă, mai ales când deplasarea are loc pe lângă un drum public. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.