Gabriel TODERAŞCU
Continuă plecările de la Bucovina Rădăuți, formație care a încheiat sezonul de toamnă pe locul al cincilea în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a, fără emoții în privința retrogradării.
După demiterea antrenorilor Sebastian Vicol și Marius Lup, a urmat transferul la Șoimii Gura Humorului pentru doi fotbaliști de bază ai Bucovinei, este vorba de fundașul dreapta Andrei Alecsandru (30 ani) și mijlocașul Daniel Bejenar (23 ani).
Exodul fotbaliștilor rădăuțeni nu s-a oprit însă aici, pentru că în ultimele zile au ales să părăsească echipa portarul titular Ionuț Puianu (29 ani), care va lupta pentru promovarea în eșalonul secund în tricoul celor de la FC Bacău, și Eduard Ciobanu (22 ani), un jucător de bandă stângă ce a ajuns în curtea Cetății Suceava.
Pe 1 martie, în primul meci de campionat din acest an, Bucovina Rădăuți va evolua în deplasare, cu Ceahlăul II Piatra Neamț.