Dana HUMOREANU
Deliberativul județean a aprobat, vineri, cu unanimitate de voturi, depunerea la finanțare a proiectului de extindere a Unității de Primire a Urgențelor (UPU) și a secției de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Proiectul este realizat în parteneriat între cele două instituții, consiliu și spital, și are o valoare totală de 101.075.586,70 lei cu TVA inclus.
Finanțarea este solicitată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.
Proiectul cuprinde execuția de lucrări de extindere a UPU și construcția unei săli de operație pentru politraume; extinderea și modernizarea secției ATI și a compartimentelor de sterilizare, relocarea și modernizarea spațiilor destinate scintigrafiei, dializei, radiologiei digitale, laboratorului de analize medicale, compartimentului Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, a zonei administrative și a celei destinate sălii de mese.
Totodată, spitalul intenționează să achiziționeze dotările necesare pentru digitalizarea secției ATI și a blocului operator, „în scopul creșterii calității îngrijirii medicale și eliminării erorilor de înregistrare a datelor medicale aferente fiecărui pacient”. Este vorba despre stații de lucru individuale, la fiecare pat, capabile să colecteze semnalele medicale oferite de aparatura medicală; puncte de acces individual la datele pacientului; stații de monitorizare a diferitelor sectoare de lucru; conexiune rapidă, stabilă, sigură la sistemul de stocare sau la sistemul informatic spitalicesc (HIS); sistem de stocare adecvat volumului de informații și softuri.
Spitalul a înaintat documentația tehnico-economică faza DALI a acestui proiect. Defalcat, din suma de 101.075.586,70 lei (inclusiv TVA), 690.200,00 lei (inclusiv TVA) reprezintă contravaloarea elaborării documentației pentru avizarea lucrărilor de intervenție aferentă întregului obiectiv de investiție; 70.614.046,88 lei (inclusiv TVA) – contravaloarea execuției lucrărilor de construcție pentru UPU și ATI, conform documentației tehnico-economice faza DALI; 13.086.674,65 lei (inclusiv TVA) – contravaloarea execuției lucrărilor de construcție pentru relocări și modernizare, conform documentației tehnico-economice faza DALI; 16.660.000,00 lei (inclusiv TVA ) – valoarea estimată a dotărilor necesare procesului de digitalizare a secției ATI și a blocului operator; 24.665,17 lei (inclusiv TVA) – servicii de promovare și publicitate.
Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile sau conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului care are denumirea „Consolidarea capacității sistemului medical, creșterea capacității administrative și de reacție în situații de urgență a Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava” se vor asigura din bugetul județului Suceava.