Cosmin ROMEGA
Organizarea Târgului de Crăciun și a Revelionului în centrul Sucevei a costat cu 100.000 de euro mai puțin decât la sărbătorile de iarnă 2023/2024, anunță noua conducere a Primăriei Suceava, care a făcut publice o serie de date, pentru ”corecta informare” a sucevenilor.
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2024/2025 veniturile Primăriei din închirierea căsuțelor și rulotelor din centrul Sucevei se ridică la suma de 163.329 de lei.
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024 veniturile Primăriei din închirierea căsuțelor și rulotelor din centrul Sucevei au fost de 0 lei.
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2024/2025 cheltuielile Primăriei pentru organizarea evenimentelor de Crăciun și Revelion au fost de 200.000 de lei.
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024 cheltuielile Primăriei pentru organizarea evenimentelor de Crăciun și Revelion au fost de 499.800 de lei.
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2024/2025 presiunea pusă pe bugetul local a fost de 36.671 de lei (cheltuieli minus venituri)
- În perioada sărbătorilor de iarnă 2023/2024 presiunea pusă pe bugetul local a fost de 499.800 de lei (cheltuieli minus venituri).
”Acesta a fost „Efectul Rîmbu” asupra Târgului de Crăciun: o economie de 463.129 de lei, aproape 100.000 de euro, din banii din taxele și impozitele sucevenilor, bani care vor fi folosiți pentru creșterea calității vieții tuturor sucevenilor”, afirmă viceprimarul Ioan Dan Cușnir, care a adăugat că sucevenii trebuie să știe ceea ce face diferit ”administrația Rîmbu” față de fosta administrație și care este efectul acestor lucruri făcute corect, transparent și fără „agende sau fluxuri de bani paralele”.