Monitorul de Suceava

Concursul de Matematică ,,Memorialul David Hrimiuc”, Gura Humorului, a împlinit 20 de ani. Ediție aniversară cu aproape 300 de elevi

Adelina TALPALARIU

 

În perioada 15-17 noiembrie 2024, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Gura Humorului, s-a desfășurat Concursul Interjudețean de Matematică ,,Memorialul David Hrimiuc”, competiție cu participare internațională.

Acest proiect a ajuns la cea de-a XX-a ediție, propunându-și în continuare identificarea, îndrumarea şi valorificarea potenţialului elevilor cu aptitudini şi capabili de performanţă.

261 elevi de la 35 de școli din județele Suceava, Neamț, Iași, Botoșani, Bacău și trei școli din Chișinău – Republica Moldova s-au înscris în acest an.

„Concursul <Memorialul David Hrimiuc> aduce un plus de valoare și autenticitate activităților competiționale, reprezentând pentru elevii participanți o șansă de a-și demonstra abilitățile și de a-și depăși limitele. Prin titulatura de concurs interjudețean, <Memorialul David Hrimiuc>, organizat cu pasiune de către iubitorii de matematică, susținut de comunitatea locală și de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, reunește în fiecare an elevi pasionați, profesori cu realizări notabile în domeniu și părinți care susțin performanța școlară”, au subliniat organizatorii.

 

·        Șapte elevi au primit Premiul I

 

Premierea participanților s-a făcut în cadrul festivității organizate la Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, duminică, 17 noiembrie 2024, și a constat în acordarea de premii și mențiuni.

Au fost acordate: 7 premii I, 6 premii II, 12 premii III și 110 mențiuni. Tinerii matematicieni premianți au fost răsplătiți cu diplome, premii în bani și cărți.

Au primit premiul I următorii elevi: Casian Buzilă, clasa a IV-a - Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, pregătit de prof. Paraschiva Darie-Șestac; Luca Ciocan, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, prof. Paraschiva Darie-Șestac; Denis Barbăsură, clasa a V-a, IPLT „Alexandr Pușkin” Chișinău, Republica Moldova, prof. Tatiana Velyksar; Andrei Apostol, clasa a VI-a, Colegiul Național Iași, prof. Gabriel Popa; Diana Haucă, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, prof. Genoveva Creangă; Iulia Maria Hrițuc, clasa a VII-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, prof. Dănuț Aramă; Venedict Sasha, clasa VIII-a, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, prof. Liliana Tomiță.

 

·        „Încă 20 de ani de matematică în Bucovina”

 

Cu prilejul celei de-a XX-a ediții, a fost lansată și culegerea de probleme „Încă 20 de ani de matematică în Bucovina”, un instrument de lucru prețios pentru pregătirea suplimentară a elevilor.

Această colecție se dorește a fi un sprijin pentru toți cei care doresc să exceleze în domeniul matematicii și să participe cu succes la competițiile viitoare.

„Așadar, evenimentul îşi propune să testeze potenţialul loturilor olimpice de matematică, în vederea unei mai bune şi mai obiective selecţii, cunoaşterea şi cuantificarea de către elevi şi profesori a nivelului de performanţă atins de diferite şcoli, precum şi o mai strânsă comunicare şi interrelaţionare între elevii şi profesorii din judeţul Suceava şi alte judeţe invitate. Pentru reușita acestui eveniment, organizatorii își exprimă față de toți participanții recunoștința de a face parte din infinita lume a matematicii”, au mai subliniat organizatorii.

Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu IȘJ Suceava, Primăria oraşului Gura Humorului, SSMR filiala Suceava, Facultatea de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale – Chişinău (Republica Moldova), Facultatea de Informatică Iaşi şi numeroși sponsori locali. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.