Monitorul de Suceava

Competiție de șah dedicată Zilei Educației, la Câmpulung Moldovenesc

Daniela MICUŢARIU

Peste 80 de copii și tineri de la școlile și colegiile câmpulungene, din Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, Moldovița, Frumosu și municipiul Suceava au participat în weekend la o competiție de șah dedicată Zilei Educației, organizată la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc (BMCM). Acțiunea „Literocada” se înscrie în proiectul „Șah în școli”.

Managerul Bibliotecii Municipale Câmpulung Moldovenesc, Nicoleta Bogoș, a  transmis următorul mesaj: „Suntem mândri să fim parteneri ai proiectelor de educație prin șah și să ne bucurăm de zile în care Biblioteca devine neîncăpătoare, iar cartea și sportul minții scriu povești frumoase și cu rost. Mulțumim tuturor participanților, mulțumim comunității și sponsorilor pentru susținere, mulțumim antrenorului de șah Vasile Țîmpău și arbitrilor prof. Magurean Marius - Daniel, prof. Huțuleac Laurențiu, prof. Gînscă Mihai - Georgel, dr. Alexa Mirel – Gabriel”.

Activitatea a fost coordonată de bibliotecar: Ana-Maria Ispir.

Toți participanții au fost felicitați, iar cei mai buni, de la fiecare categorie, au primit premii: la Clasele Pregătitoare, clasa a-II-a: clasamentul a arătat astfel: Moroșan Martin – Școala Gimnazială (ȘG) ,,Bogdan Vodă" C-lung Moldovenesc (medalie de aur); Macovei Ioan - ȘG ,,Bogdan Vodă" C-lung Moldovenesc (medalie de argint), Coca Ratu Cezar Andrei - ȘG Sadova (medalie de bronz); Clasele III - IV: medalie de aur: Lungu Maria-Amelia- ȘG ,,Bogdan Vodă” C-lung Moldovenesc; medalie de argint: Tâmpău Rareș-Ilie - ȘG ,,Bogdan Vodă" C-lung Moldovenesc, medalie de bronz: Niga Andrei - ȘG ,,George Voevidca" C-lung Moldovenesc: Clasele V-VI: medalie de aur - Hariuc Ilina - Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea" Moldovița, medalie de argint - Velniciuc Elisa - Liceul Tehnologic Filadelfia SV, medalie de bronz - Florescu Fabian - ȘG ,,Bogdan Vodă" C-lung Moldovenesc; Clasele VII-VIII: medalie de aur - Badale Antonia - ȘG Frumosu; medalie de argint - Ababei George - ȘG Frumosu, medalie de bronz - Țebrean Constantin - ȘG Frumosu;  Clasele IX -X: medalie de aur - Antonesi Gabriel – Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare"; medalie de argint - Dranga Victor Andrei – Colegiul Național ,,Dragoș Vodă", medalie de bronz - Niculescu Ștefan Gabriel – Colegiul Național ,,Dragoș Vodă"

Clasele XI - XII: medalie de aur - Nistor Eduard Constantin – Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc, medalie de argint -  Aniței Adrian Mihai - Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc,  medalie de bronz - Tcaciuc Ionuț – Colegiul Național  ,,Dragoș Vodă”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.