Monitorul de Suceava Activități

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, în cadrul programului Erasmus+ VET: Un angajament pentru excelența profesională

Stelian BORHAN

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” continuă activitățile de formare profesională din cadrul acreditării Erasmus+ VET, o inițiativă ambițioasă finanțată de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Prin implicarea în acest program, instituția își propune să dezvolte competențele profesionale ale elevilor și cadrelor didactice, aliniindu-le la cerințele pieței muncii europene. Acreditarea acoperă o perioadă de cinci ani, între 2022 și 2027, și are ca obiective pregătirea profesională a 150 de elevi și perfecționarea a 16 cadre didactice prin mobilități Erasmus+.

Coordonat de prof. Claudia Suseanu, proiectul Erasmus+ VET urmărește îmbunătățirea competențelor elevilor din filierele tehnologică, profil tehnic și servicii, și matematică-informatică prin mobilități de formare profesională. Obiectivele principale includ: creșterea nivelului de pregătire profesională pentru elevii VET, aliniindu-le competențele la standardele europene și cerințele pieței muncii; dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice specializate în tehnologii și TIC, prin participarea la mobilități Erasmus+; îmbunătățirea calității curriculum-ului la deciziile locale (CDL) pentru a reflecta mai bine necesitățile pieței muncii din România și din Europa.

 

Realizări ale proiectului în al doilea an de implementare (anul 2023-2024)

În al doilea an de proiect, colegiul a organizat activități semnificative în cadrul Erasmus+ VET. Două cadre didactice, prof. Claudia Suseanu și prof. Ionela Scripcă, au participat la un program de jobshadowing la competiția europeană EuroSkills, desfășurată la Gdansk, Polonia. Această experiență a permis observarea directă a competiției la secțiunea Fashion Design and Technology, probe de concurs, competențe cerute și procesul de notare EuroSkills, conținutul standardelor profesionale, în domeniul textil, utilizate în concurs, utilizarea tehnologiilor informaționale în demersul didactic și competițional, project test-uri și descrieri tehnice, în domeniul textil, în pregătirea și evaluarea elevilor, modalități de cooperare școală-agenți economici. Astfel, cele două profesoare au dobândit noi perspective asupra metodelor de pregătire și evaluare a elevilor și au identificat oportunități pentru parteneriate cu agenți economici.

Demn de menționat că la Secțiunea Fashion Design and Technology, reprezentanta colegiului, Marina Huza, a reprezentat și România.

 

Mobilități pentru elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” în Spania

Un aspect important al celui de-al doilea an al Acreditării VET l-a constituit participarea a 27 de elevi de clasa a XI-a la mobilități de formare profesională în Granada, Spania. Stagiul s-a desfășurat în două fluxuri: Fluxul 1 a inclus 13 elevi (specializările matematică-informatică și tehnician operator tehnică de calcul), iar Fluxul 2 a inclus 14 elevi (specializările tehnician în turism și tehnician în gastronomie).

Elevii au efectuat stagii practice în companii spaniole, conform profilurilor lor profesionale pentru care se pregătesc în cadrul unității de învățământ (Sisteme de operare și aplicații pentru terminale inteligente - domeniul tehnică de calcul, dezvoltare pagini WEB - matematică-informatică, Derularea activității în Agenția de turism - tehnician în turism, respectiv Organizarea producției în gastronomie - tehnician în gastronomie). Prof. Raluca Horvat, prof. Geanina Moroșan și prof. Claudia Suseanu au însoțit elevii în mobilitate, asigurând totodată și mentoratul și monitorizarea acestora pe tot parcursul stagiului.

 

Impactul formării profesionale 

Coordonatoarea proiectului, prof. Claudia Suseanu, a subliniat că experiența din Spania a contribuit la dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor și a abilităților de comunicare în limba engleză. Mobilitatea Erasmus+ le-a permis elevilor să exploreze cultura spaniolă, dezvoltând astfel competențe sociale și interculturale, esențiale pentru integrarea lor pe piața europeană a muncii.

„Prin interacțiunea cu mediile reale de lucru din Spania, elevii participanți în proiect și-au format atât competențe profesionale specifice domeniului pentru care se pregătesc, dar șicompetențe lingvistice de specialitate și de comunicare în limba engleză într-un context real de muncă, competențe sociale, de autonomie, de încredere în forțele proprii și de interes pentru propria formare. Impactul activității de formare prin proiectul Erasmus+ asupra participanților a fost flexibilizarea parcursului lor profesional viitor, adaptarea elevilor la dinamica domeniului lor de activitate, o mai bună conștientizare a interculturalității din UE, a valorilor corespunzătoare conceptelor de incluziune, responsabilizare în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător și sustenabilitate, a educației digitale, dar și îmbunătățirea competențelor transversale, necesare ocupării oricărui loc de muncă din domeniu, în conformitate cu cerințele pieței muncii actuale, care este dinamică, flexibilă şi bazată pe cunoștințe transferabile”, a declarat prof. Claudia Suseanu.

 

Planuri viitoare: Noi oportunități pentru elevi și profesori

Activitățile de formare continuă și în anul școlar curent, cu noi mobilități planificate. Un grup de 29 de elevi urmează să participe la un stagiu de două săptămâni în Granada, iar patru cadre didactice vor beneficia de activități de jobshadowing. Aceste inițiative vizează atât creșterea atractivității activităților didactice, cât și dezvoltarea colaborărilor cu agenți economici locali pentru adaptarea curriculum-ului la cerințele reale ale pieței muncii.

Implementarea acreditării Erasmus+ VET aduce beneficii majore pentru Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, după cum afirmă directorul instituției, prof. Olguța Popa Ion: „Implementarea Acreditării VET este un instrument care va contribuila dezvoltarea instituțională, spre beneficiul elevilor și, prin activitățile ce se desfășoară în perioada 2022-2027,va deschide oportunități în creșterea imaginii școlii în comunitatea educațională, creșterea calității în educație şi formarea profesională inițială şi continuă la nivelul standardelor de calitate europeană, promovarea şi dezvoltarea parteneriatului educațional intern şi extern, deschiderea spre valori educaționale şi culturale europene.”



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.