Monitorul de Suceava 2-3 iulie

Cod portocaliu de furtuni cauzate de instabilitatea atmosferică accentuată

Cosmin ROMEGA

Meteorologii ANM au emis marți o avertizare de tip ”cod portocaliu” valabil în perioada 2 iulie, ora 10:00 - 3 iulie, ora 10:00, când se manifestă fenomene cauzate de instabilitate atmosferică accentuată.
Administrația Națională de Meteorologie a prognozat că vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70...90 km/h, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp.

Reprezentanții ISU Suceava au transmis și o serie de recomandări populației pentru această perioadă:

- Populația să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere, pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.


- În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
- Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, a stâlpilor, a panourilor publicitare, a construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
- Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
Evitați atingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.