Cockteil... cu amor, umor și poezie. De-ale gâtlejului.

Recomandare. Când vezi că alimentele din supermarket conțin emulgatori, coloranți artificiali, E-uri și nitrați, te gândești că e mai sănătos să mănânci un săpun care conține miere, ulei de cocos și semințe de fructe.

Absint.Assenzium este numele unei plante (denumirea științifică Artemisia absinthium): un arbust verde-argintiu cu un gust extrem de amar folosit încă din antichitate pentru proprietățile sale tonice și antiseptice, care este una dintre principalele componente ale distilatului cu același nume. Potrivit celei mai acreditate variante, absintul ar fi fost inventat de doctorul Pierre Ordinaire, un francez fugit în Elveția în 1792, în timpul Revoluției, care l-a prezentat ca tonic cu proprietăți vindecătoare, vânzând apoi rețeta surorilor Henriod. Cinci ani mai târziu, domnul Dubied, socrul lui Henry Louis Pernod, a cumpărat rețeta și împreună cu fiul și ginerele său au deschis prima distilerie în Couvet, Dubied Père et Fils, urmată de a doua : Maison Pernod Fils . În secolul al XIX-lea a devenit foarte popular în Franța, putea fi găsit oriunde, dar de multe ori nu era de calitate. Distilarea a fost atât de răspândită încât ora aperitivului la acea vreme a fost numită l'heure verte (ora verde), mult iubită de diverși artiști ai perioadei, și a devenit o sursă de inspirație pentru stilul de viață boem. În 1915 autorităţile au interzis producerea și vânzarea sa, parţial datorită presiunii producătorilor de vin, care au văzut în absint un concurent de temut, dar mai ales ca măsură împotriva alcoolismului. Legende întunecate se răspândesc despre pericolele ”otrăvii verzi”, descrisă ca fiind un drog cu efecte halucinogene. După o lungă luptă juridică, în UE, băutura a devenit din nou legală în 1992. Gradele ei pot varia de la 45 la 75.

Smerenie.Cică un popă zbura cu avionul. Cheamă stewardesa și-i zice: - Un whisky, te rog! După un moment de gândire o întreabă : - La ce înălțime zburăm acum ? - La 16.000 metri. - Hm, prea aproape sunt de șefu... Adu-mi un ceai! Circumciziune. „Tăierea împrejur ar putea veni de la tăierea viţei-de-vie. Fără amputarea ei, frunzele ar prolifera la infinit şi ar strivi, ar anula strugurii, rodul”. (L. Durrell).

Crâşmă.Loc consacrat pentru lansarea de idei şi teorii noi, uneori chiar remarcabile. De pildă, schiţa Declaraţiei de Independenţă nu a fost scrisă de Thomas Jefferson într-o bibliotecă ori un birou luxos, ci într-o tavernă ordinară din Philadelphia. Şi a funcţionat! Dar unde naiba şi-au redactat strategiile de guvernare cei care se succed la Putere în România de după 1990?.

Poftă.Când vorbesc de băutură/Mi se-ntâmplă, nu vă mint/Să n-am în casă absint,/Dar să am apă...în gură! (George Ceaușu).

Pildă.Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin, pentru cei ce vin să guste băuturi cu mirodenii. (Solomon, 23.29, 30).

Arome.”Ochiul boului — romaniţa mare — cu nasturele de aur în mijloc, cu petalele albe împrejur; garoafa sălbatică, cu tulpina înaltă, cu floarea roşie puţin învoaltă; sânziene galbene şi albe cu ciorchinele lor de floricele gingaşe; iarbă înspicată, mirositoare, toate îşi arătară podoaba în lumina cea tânără. Cât bătea ochiul, se întindea marea de verdeaţă a luncilor. Mireasma tare, sălbatică a zecilor de ierburi şi flori felurite, ameţea uşor, ca o băutură nevăzută, pe cosaşii care se înşiruiră în lunci, şi începură să se legene, aplecaţi, în urma coaselor.” (Ion Agârbiceanu, File din cartea naturii).

Șampanie.”Ninotchka: - Cel mai aproape de o şampanie am fost la o ştire. Soţia nu ştiu cărui preşedinte o arunca la plecarea unui vas de luptă. Leon: - Aduce noroc să desfaci o şampanie la începuturi de drum... fie pentru un vas de luptă, fie pentru o seară. Ninotchka: E ciudat când privesc în urmă. Eu am crescut cu lapte de capră. Leon: De la capre la struguri. Aşa mai zic şi eu. Ninotchka (după ce gustă pentru prima dată, se strâmbă puţin, apoi zâmbeşte): - E bună. (Dă paharul pe gât.) Din ce am citit, credeam că şampania e o băutură tare. E fină de fapt. Se îmbată cineva de la asta? Leon: - Au fost cazuri. Dar durerea de cap de dimineaţă merită dacă ai băut cu cine trebuie. (Închină paharele.) Pentru noi, Ninotchka!” (replici din filmul artistic Ninotchka, de Melchior Lengyel (1939).

Sărăcie.”Populaţia rurală în marea ei majoritate, mai ales cea depărtată de târguri, n-are drept hrană zilnică decât mămăligă cu oţet şi cu zarzavaturi, drept băutură spirt amestecat cu apă. Trăind sub un regim alimentar aşa de mizerabil, ţăranul a ajuns la un grad de anemie şi slăbiciune morală destul de întristătoare. Chipul unui ţăran român, om de ţară, trăit în aer liber, seamănă cu al uvrierului stors de puteri din umbra fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre, mai ales prin cele de câmp şi de baltă, a putut constata că de-abia din trei în trei case se găseşte câte o familie care să aibă un copil, mult doi, şi aceia slabi, galbeni, lihniţi şi chinuiţi de friguri permanente.” (Mihai Eminescu).

Confesiuni.Trei bărbați, de vorbă la un pahar de vin. Se ajunge inevitabil la performanțele sexuale. Primul: - Recunosc, eu fac dragoste cu nevastă-mea o dată pe lună... Al doilea: - Acu, că zici de sinceritate, eu fac de două ori pe lună... Al treilea: - Eu fac cam o dată pe săptămână! Primul: - Da’ tu nici n-ai nevastă! Al treilea: - Aaaa, credeam că despre a ta era vorba...

Fese (1).„Fundul meu, zi-mi odată, îți place fundul meu?”. Dacă ne amintim de replica lui B. B. în Le Mépris, putem invoca și statuile calipyge ale Afroditei (din grecescul kallipugos, o femeie care are fesele frumoase) și de statuetele din paleolitic, cu exagerate șolduri grase și sâni opulenți. Erau simboluri ale maternității. După ani de glorie, din preistorie până în Antichitate, fesele – fie mari sau mici – vor fi considerate impure, indecente și demonizate în Evul Mediu. Din modestie, au fost ascunse sub jupoane mari, până la sfârșitul clasicismului. Va trebui să așteptăm ca pictura erotică a secolului al XVIII-lea, pe care o găsim chiar în frescele de la Versailles, cu nimfe schițate de Boucher sau Fragonard, să ofere o nouă libertate de exprimare feselor. Atunci, artiștii de avangardă își dezbrăcă muzele – adesea amantele lor! – și încep să le picteze și ”poponeața”. Prin urmare, Kim Kardashian și alte ”vedete” ca ea nu ar fi primele care visează la un fund mai mare! Implanturile de silicon și injecții cu grăsime (lipofilling) în fese sunt la modă.

Fără mănuşi…„Într-o dimineaţă, la ora curăţeniei unui teatru parizian, un domn veni să ceară să i să permită intrarea în sală. Îşi reamintea numerele fotoliilor pe cari le ocupase în ajun şi venea să vadă dacă nu va găsi pe jos o pereche de mănuşi pierdute de el. Domnul fu călăuzit până la fotolii. O lampă electrică îi înlesni să-şi regăsească mănuşile… Dar, aplecându-se, văzu lângă mănuşi o cartă de vizită, pe care o ridică, de asemenea. Era a unui domn şi avea câteva cuvinte scrise cu creionul: «Mâine, la cofetăria…, la cinci…, te iubesc!». O cartă de vizită, desigur, pe care soţia sa – singura pe care putea s-o suspecteze – nu avusese timp s-o ascundă, biata. Domnul trânti o înjurătură, mormăi un «mersi» şi se repezi afară, desinteresându-se complect de mănuşile sale, pe cari le lăsă pe braţele unui fotoliu. Dar luase carta de vizită…” (Oglinda, 1932).