Cockteil . Cu amor, umor...și poezie. Don Juan

Mângâiere. Ernest Hemingway a spus odată: "În momentele noastre cele mai întunecate, nu avem nevoie de soluții sau sfaturi. Ceea ce căutăm cu adevărat este o conexiune umană - o prezență liniștită, o atingere blândă. Aceste gesturi mici ne mențin la suprafață atunci când povara vieții pare de nesuportat."

 E. E. Cummings. Poet american (1894-1962) și un creator atipic vremurilor sale. E. E. Cummings este cel care revoluționează limbajul poetic folosit până atunci. Adept al metodelor inovative și artificiilor poetice, Cummings e un revoltat împotriva a tot ce încalcă libertatea omului. «Doamnă, o să te ating cu mintea/o să te ating și o să te ating și o să te ating/până când deodată o/să-mi zâmbeşti, obscen de timid,/ O să te ating, atât,/uşor şi tu o să devii cu totul,/cu infinită uşurinţă poemul ce nu-l scriu.»  (Traducere de Dan Sociu). Bancuri cu ingineri . (Culese...de un inginer). Invers. Undeva la malul mării, arhitectul se uită uimit, de ceva vreme, într-o fântână largă și foarte adâncă. - Nu înțeleg, a spus el în cele din urmă, de ce ați instalat o lumină atât de puternică pe fundul fântânii? - Nu știu, a spus inginerul- șef de șantier. Am făcut totul în conformitate cu desenele tale. Ia proiectantul planul construcției, se uită un pic, îl întoarce cu susul in jos: - Băi deștepților! Trebuia să construiți un far! Corpul uman. Trei ingineri discută între ei despre natura corpului uman. Unul dintre ei zice: - E clar că a fost conceput de un inginer mecanic: articulațiile, oasele pentru susținere, mușchii, etc. - Nu cred, zice altul, a fost făcut de un inginer electronist: toate conexiunile nervoase, creierul... Al treilea: - Nu se poate! Mai mult ca sigur a fost gândit de un inginer constructor, numai ei pot să plaseze o zonă cu deșeuri toxice lângă o zona recreativă. Inginerul în familie. Doi copii stau de vorbă. Primul spune cu mândrie: – Tatăl meu e inginer. El face nave spaţiale! Al tău ce face? – Ce zice mama! În loc de concluzii: - Dacă dimineața când te trezești, constați că nu ești inginer, ești norocos. - Dacă te trezești, nu ești inginer și o blondă spectaculoasă doarme lângă tine în pat, ești îngrozitor de norocos.  - Dacă te trezești, ești inginer și o blondă superbă doarme în pat lângă tine... nu te stresa, încă visezi. Trimite asta mai departe la inginerii pe care-i cunoști (și nu numai lor) și dăruiește-le un zâmbet. Și voi ceilalți, care nu sunteți ingineri, distrați-vă ! P.S. Un feed-back de la actorul Radu Gheorghe: ” Desigur, m-am distrat pe seama inginerilor, dar nici cu actorii nu mi-e rușine ! ”Un actor ajunge în Iad și e repartizat la cazanul cu actori. Spre surprinderea lui, acesta este singurul cazan nepăzit, drept care îl întreabă pe aghiotantul lui Scaraoțchi, care-i treaba ? Și acesta-i răspunde că la cazanul actorilor nu e nevoie de pază pentru că, de câte ori vre-unul încearcă să iasă din smoală, ceilalți îl trag imediat la fund!”. Presimțire. ”Precum presimt copacii c-or să-i taie/ Securile, ce-acum sunt minereu,/Se zbat din rădăcini și se îndoaie/Și fără vânt, se zbuciumă mereu.//Adorator al lumii vegetale,/Nu pot să-mpiedic marele dezastru,/Când toate frunzele emit semnale/Despre destinul scris citeț în astru.//Și pasărea, cu puiul încă-n coajă,/Îngheață-n cânt, precum un sfânt în glajă.” (M. Sorescu, Ecuatorul și polii, Ed. Facla, Timișoara,1989).

Homar. În anii 1700, homarii erau atât de abundenți încât ajungeau pe plajele din Massachusetts în grămezi de până la 2 picioare (aproximativ 60 de cm) înălțime. Homarii erau considerați „puiul omului sărac” și erau folosiți în principal ca îngrășământ sau erau serviți prizonierilor și sclavilor. Unii dintre aceștia chiar s-au revoltat împotriva faptului că erau forțați să mănânce mereu carne de homar, iar administrația a fost de acord ca aceștia să nu fie hrăniți cu carne de homar mai mult de trei ori pe săptămână. Pe măsură ce sistemul de transport feroviar american a început să se dezvolte, a devenit mai ușor pentru oameni să călătorească dintr-un stat în altul. Personalul de pe trenuri și-a dat seama că putea servi homari pasagerilor, deoarece erau din abundență și erau ieftini. Neștiind despre imaginea negativă asociată cu aceste crustacee, pasagerii credeau că mănâncă o mâncare delicioasă și au început să ceară homar chiar și atunci când nu erau în tren. Este uimitor cum se pot schimba percepțiile odată ce se pot câștiga bani din ceva.

Insula misterioasă. ”Vine o vreme când suntem părăsiți, nu, nu de oameni... ci de personajele cărților citite în copilărie. Nu mai putem pluti 5 săptămâni în balon, nu mai călătorim spre centrul pământului. Adio, 2 ani de vacanță! Un ultim salut... și căpitanul Nemo se scufundă, definitiv, cu al său Nautilus... Umblăm tot mai tăcuți și mai triști, noi, cei rămași pe un țărm...(...) Mi-aș da toate bilele și cioburile, timbrele, zmeiele copilăriei... ca să mai fim lăsați o dată să văruim gardul lui Tom Sawyer... Să revăd în minte marchizele topite de-amor, în calești cu vizitii îmbrăcați jumătate în alb, jumătate în negru...(...) O mie și una de după-amiezi, hoinărind pe străzile înguste și în pantă ale unui orășel...” (Emil Brumaru, Insula misterioasă).

Văduvie. „Femeia acceptă greu văduvia, fiindcă aceasta înseamnă să afişezi modestia și candoarea fetelor, fără lipsa lor de experienţă și de pricepere amoroasă.” (M-me de Girardin).

Teamă. Femeia caută să întârzie pe cât e cu putință clipa delicioasă şi „înfricoşătoare” când  ea se dă, se oferă întreagă, deoarece după aceea, nemaiavând nimic de dat, se teme că va fi mai puţin iubită, ori chiar uitată… (Casanova).

Violența conjugală. O prejudecată larg răspândită susține că violența în căsnicie e apanajul bărbaților. De fapt, ea se datorează în aceeași măsură și femeilor. Este ceea ce demonstrează – alături de alte 522 de ”prejudecăți, confuzii și interpretări greșite” – Walter Kramer, în cartea sa Dicționarul celor mai frecvente erori, Ed. Niculescu, 2003. După Wadham, ”femeile comit violențe conjugale tot atât de frecvent ca bărbații, iar numărul bărbaților agresați este egal cu  cel al femeilor aflate în aceeași situație”. Conform statisticilor penale internaționale, jumătate dintre femeile asasinate au fost ucise de propriul lor soț sau concubin, dar mai puțin de jumătate dintre bărbații asasinați au fost uciși de soție ori concubină. Însă pentru delictele inferioare ca gravitate (lovituri cu palmele, pumnii sau picioarele, lovituri cu diferite obiecte (de pildă, o cratiță – n.a.), amenințări cu cuțitul, etc., o anchetă întreprinsă în SUA de Strauss și colaboratorii (Behind closed doors) arată că bărbații și femeile participă în mod egal, atât ca victime, cât și ca făptași.

Don Juan. „Don Juan nu e bărbatul care face curte femeilor, ci bărbatul căruia femeile îi fac curte. Acesta e, iată, faptul omenesc indubitabil asupra căruia trebuiau să fi meditat ceva mai mult scriitorii ce şi-au propus în ultimul timp tema serioasă a donjuanismului. E o realitate că există bărbaţi de care femeile se îndrăgostesc cu intensitate şi frecvenţă superlative. Iată materie mai mult decît suficientă pentru reflecţie. În ce constă oare darul acesta neobişnuit? Ce mister vital se ascunde oare îndărătul acestui privilegiu? Cealaltă variantă, moralizarea pe marginea oricărei figuri ridicole de Don Juan pe care ai dori s-o simulezi, mi se pare prea naivă ca să poată fi rodnică. Este eternul viciu al predicatorilor: să inventeze un manihean stupid în scopul de a se bucura că-l combat pe manihean. Stendhal îşi consacră patruzeci de ani din viaţă atacului contra zidurilor feminităţii. (…) Rezultatul e nul, Stendhal nu a izbutit să fie cu adevărat iubit de nici o femeie. (…). Chateaubriand, dimpotrivă, îşi găseşte mereu iubirea gata «făcută». Nu trebuie să se ostenească. Femeia trece pe lângă el şi, brusc, se simte încărcată de o electricitate magică. Se dăruieşte numaidecât şi total. De ce? A! Acesta e secretul pe care autorii de tratate despre donjuanism ar fi trebuit - dar nu au reușit -  să ni-l dezvăluie” (Ortega y Gasset).