Monitorul de Suceava

Cinci hectare cu vegetație uscată și pădure au ars la Solca

Sandrinio NEAGU

Cinci hectare cu vegetație uscată și arbori au ars în după-amiaza zilei de luni, 9 septembrie. Incendiul a plecat de la un foc lăsat nesupravegheat după cum au precizat reprezentanții ISU Suceava. Flăcările au fost sesizate în jurul orei 18.00, de un inginer de la Ocolul Silvic Solca. Acesta și-a alertat colegii, dar și pompierii, iar cu toții au început munca de stingere a focului. La fața locului au ajuns mașini de stingere ale pompierilor de la Garda de Intervenție Solca, dar și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Solca. Flăcările au mistuit 480 ari de vegetație uscată alcătuită din ierburi și 20 de ari de suprafață unde erau plantați arbori din specia rășinoaselor. Prejudiciul a fost estimat la 6.000 de lei, iar polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să dea de persoana care a făcut focul care a condus la acest incendiu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.