Dana HUMOREANU
Chirurgul oro-maxilo-facial Lucian Teodor Grecu s-a stins la nici 58 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde a lucrat după ce și-a încheiat specializarea, din 1995.
Dr. Grecu a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină din Iași, în 1991, s-a specializat în chirurgie buco-maxilo-facială la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, după care a venit la spitalul din Suceava, mai întâi ca medic specialist și, din 1999, ca medic primar.
Până în urmă cu câțiva ani a condus secția de profil a spitalului, fiind considerat unul dintre diagnosticienii foarte buni din acest domeniu.
Din păcate, o boală pe care a neglijat-o mult timp i-a scurtat firul vieții. Colegii au transmis condoleanțe familiei îndoliate.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.