Monitorul de Suceava

Cetatea a trecut cu bine peste deplasarea de la Putna

Gabriel TODERAŞCU

Bradul Putna și Cetatea Suceava s-au întâlnit în derbiul etapei a IX-a a Ligii a IV-a. Liderul campionatului s-a impus cu 3-0 la final în fața unei echipe gazdă ce și-a trecut în cont două bare, în condițiile în care n-a putut conta pe doi jucători importanți, Vasile Dănilă și Florin Acsinte, iar Mihai Roman a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 4, din cauza unei accidentări. Pentru Cetatea au punctat Mateiciuc (51), Cerlincă (59) și Marian (72, din penalty).

Cea de-a doua clasată, Viitorul Liteni, a trecut cu scorul de 3-1, pe teren propriu, de Forestierul Frumosu, cu ajutorul golurilor marcate de P. Răzlog, Nuțescu și Lungu.

În cel mai dezechilibrat joc al rundei, Juniorul Suceava a dispus cu 9-0 de Zimbru Siret grație reușitelor semnate de Luchian (2), Malanca (2), Mercaș, Gliga, Popovici, Moloce și Ferariu.

 

Rezultate înregistrate în etapa a IX-a:

Viitorul Liteni – Forestierul Frumosu 3-1

Bradul Putna – Cetatea Suceava 0-3

Dream Team Ipotești – Minerul Iacobeni 0-2

Juniorul Salcea – Zimbru Siret 9-0

Progresul Frătăuții Vechi – Juniorul Suceava 2-0

Moldova Drăgușeni – Recolta Fântânele 3-0 (neprezentare)

 

Clasament

1          Cetatea Suceava     9          8          1          0          57-7               25p

2          Viitorul Liteni           9          6          2          1          27-11            20p

3          Juniorul Salcea        9          6          1          2          31-12            19p

4          Bradul Putna           8          5          1          2          27-12            16p

5          Progresul Frătăuții Vechi9          5          0          4          17-18             15p

6          Moldova Drăgușeni           9          4          2          3          29-32            14p

7          Juniorul Suceava    9          3          2          4          19-22            11p

8          Forestierul Frumosu          9          3          1          5          15-23            10p

9          Dream Team            9          3          0          6          19-16            9p

10       Minerul Iacobeni    8          3          0          5          10-22            9p

11       Zimbru Siret9          2          0          7          12-48            6p

12       Recolta Fântânele  9          0          0          9          5-45               0p



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.