Monitorul de Suceava PRO SĂNĂTATE

Cele patru etape necesare dobândirii unei viziuni mai profunde în viață (I)

 

Mulți dintre noi avem dificultăți în a identifica sau a ne evalua abilitatea de a avea o vedere de ansamblu bună și de a ne folosi de ea. Există patru etape ale dobândirii unei viziuni mai profunde care ne vor ajuta să ne evaluăm mai ușor puterile și să avem abilitatea de a identifica unde suntem și în ce direcție ar trebui să ne îndreptăm în viață.

Cele patru etape nu sunt neapărat succesive, nu decurg una după alta. Fiecare dintre noi se poate afla în oricare dintre ele, într-un moment sau altul. Din fericire, le putem depăși, ajungând la viziuni tot mai profunde. Trebuie spus că viziunea în sine este deșartă când rămâne neurmată de fapte. Oricât am fi de profunzi în gândire și de conștienți de viața noastră, dacă nu se transpun în fapte sau măcar într-un efort energic și sincer de a ne schimba, atunci aceste calități rămân zadarnice. Însă nu toată lumea devine tot mai profundă pe măsură ce înaintează în vârstă. Dacă pornesc în viață fără această trăsătură, dobândirea ei devine și mai dificilă. Putem rămâne captivi într-un ciclu sau o buclă permanentă în care nu ne acordăm răgazul de a ne opri asupra vieții noastre lăuntrice, prin urmare, nici nu vom ajunge să dobândim o viziune mai profundă. De aceea, ne putem petrece toată viața într-o etapă oarecare, fără să progresăm.

Dobândirea unei asemenea viziuni nu se întâmplă de la sine, ci este un proces de învățare. În prima etapă viața poate fi trăită și având reacții automate la diverse situații, fără să conștientizăm de ce am reacționat într-un anumit fel ori cum s-au simțit ceilalți ca urmare a reacției noastre.

A avea un minim nivel de profunzime poate fi o binecuvântare, dar ar putea fi și un handicap, în funcție de starea inimii noastre. Pe de o parte, să luăm ca exemplu pe cineva care este curat cu inima, bun, inocent, blând, pentru care firească este dragostea pentru aproapele lui. Un astfel de suflet nu are nevoie de profunzime, ci doar de reacțiile lui automate, care îi sunt în fire. Pe de altă parte, pentru majoritatea oamenilor, lipsa profunzimii afectează negativ modul în care este trăită viața de zi cu zi. Poate ne luptăm cu reacții impulsive față de oamenii și situațiile din viața noastră. Poate suntem înclinați spre comportamente negative și ne este greu să iubim, să avem încredere și, în general, să ducem o viață corectă. Este limpede, în acest caz, că avem nevoie de o anumită profunzime pentru a ne descătușa din aceste lupte lăuntrice.

Inconștient, poate suntem înclinați să dăm vina pe alții pentru greutățile noastre, ca și cum luptele noastre lăuntrice ar fi, de fapt, luptele și problemele lor. De asemenea, poate suntem mai înclinați spre a transfera sentimentele noastre asupra altora, ajungând chiar la reconstituiri în prezent ale unor realități din trecut. Toate acestea decurg din faptul că ne trăim viața pe pilot automat.

A doua etapă a dobândirii unei viziuni mai profunde este cea a unei viziuni trecătoare. Avem momente în care conștientizăm lucruri semnificative, însă acestea sunt pasagere. Nu persistă și nici nu le punem în practică, fie pentru că suntem distrași, că ne lipsește voința sau motivația de a merge până la capăt, fie pentru că, pur și simplu, nu suntem dispuși să acceptăm sau să ne confruntăm cu anumite adevăruri. În această etapă, noi doar întrezărim cum ar putea deveni viața noastră. Însă momentele de viziune mai profundă rămân doar niște șanse pierdute.

Cea de-a treia etapă este caracterizată printr-o viziune de anvergură moderată sau chiar considerabilă, dar și de inabilitatea de a o pune în practică. Poate suntem conștienți de defectele, greșelile și comportamentele pe care ar trebui să ni le îndreptăm, însă nu am reușit să facem nimic în acest sens ani de zile ori poate chiar zeci de ani. Cineva aflat în această situație poate este capabil să-și observe greșelile și chiar să le verbalizeze (de exemplu, să spună: „Știu că am limba ascuțită. Știu că am o problemă legată de felul cum vorbesc cu ceilalți.”), numai că încremenește în fața propriilor defecte și nu este capabil să își schimbe viața. Adesea, când suntem în această stare, ne dăm seama cum ar trebui să procedăm, dar ne simțim paralizați și nu știm care ar fi pașii de urmat. Care ar fi cauza acestei inerții? Pentru unii, poate apărea, din cauza lipsei de motivație sau fiindcă nu le convine ideea că trebuie să se schimbe de dragul altora. Evident, nu este sănătos să ne raportăm așa, fiind, în ultimă instanță, o dovadă de egoism. Însă alții se simt paralizați pentru că pur și simplu nu știu de unde să pornească. Mai există și posibilitatea să avem blocajul unei probleme nerezolvate din trecut.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.