Monitorul de Suceava

Cel mai bun ratangiu!

Doru POPOVICI

Caiubitor de fotbal de vreo 65 de ani și fan al Real-ului Madrid tot cam de atunci, vă imaginați că nu puteam rata meciul care poate fi oricând finalaChampions' League, dintre Liverpool și Real, principala mea problemă fiind înainte de începere cum se vor manifesta fanii Real-ului care, de când la Real a venit Jude Bellingham, îi salută mereu reușitele cântând "Hey Jude", probabil cea mai bună și mai cunoscută piesăa grupului The Beatles. Adică să cânte galeria oaspete piesa-simbol a grupului The Beatles tocmai la Liverpool, acasă la The Beatles!? Se pare că primul marcat de această posibilitate ciudată a fost însuși Bellingham,care nu s-a făcut remarcat prin nimic, deci nu s-a cântat "Hey Jude". S-a "remarcat" însă, în cel mai tâmpit mod cu putință, domnul Kilian M'Bappe, pe care (aveți cuvântul meu de onoare!),când l-am văzut punând mâna pe minge pentru a o așeza pe punctul ăla alb, am știut că va rata penalty-ul. A fost, zic eu, încununarea parcursului mizerabil al celui pe care Florentino Perez a aruncat o basculantă de bani pentru... chiar așa: pentru ce!? Fiindcă de când a izvorât asta, ratangiul suprem al tuturor ocaziilor și mai ales al penalty-urilor (prin care a îngropat nu doar Real-ul, ci și naționalaFranței, pentru care a ratat chiar la București, în Euro, penalty-ul decisiv contra Elveției, țineți minte?), tot jocul Real-ului e dat peste cap: ăsta se bagăpeste toți, intrăpeste Vini, peste Rodrygo, le ia toate mingile pentru a rata din toate pozițiile, turbat fiind să arate ce mare sculăe el. L-a făcut și pe Ancelotti să bramburească jocul în ansamblu, trăgându-l pe Bellingham mai înapoi, spre a-i face loc în fațăratangiului, drept pentru care nici Bellingham nu mai știe ce joacă! Dacă adăugăm și faptul că 6 jucători extrem de importanți sunt accidentați (3 din ei pentru vreun an, în frunte cu căpitanul Carvajal!), înțelegem de ce Real a scăpat ieftin cu doar 2-0 la Liverpool! Soluția nu este decât una: M'Bappe să se ducă de unde a venit! Și să mai vină înapoi când l-om chema noi, fanii!



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.