Monitorul de Suceava să vezi și să nu crezi!

„Cât caracter, atâta țară!”

Mircea Radu IACOBAN

Horaţiu (nu-i vorba de Potra, ci despre Horațiu Quintus Flaccus, 65 î.e.n.) propunea formula „nefericirea dă pe faţă caracterul, fericirea îl ascunde”, iar istoria a validat-o şi continuă s-o valideze ceas de ceas. Vezi, în postata noastră electorală, cum continuă salturile dintr-un partid în altul; am un prieten care și-a căutat locul și norocul în patru partide unul după altul! Salturile dintr-o barcă în cealaltă, totdeauna, de la bine către mai bine, chiar dacă asta presupune re-boire ideologică şi supusă înregimentare în armia ce-o bombardai, până mai ieri, fără hodină şi cruţare. Ne place, nu ne place, dar trebuie să recunoaştem că defecţiunile de caracter au marcat apăsat destinele românilor, întoarcerea armelor şi-n primul şi-n cel de al doilea război mondial reprezentând tot atâtea împrejurări dificile moral – nu din punctul de vedere al utilităţii şi, mai ales, al inevitabilităţii istorice, cât din acela al rectitudinii etice ideale. N-aş crede că pot fi reproșate, unui popor atât de încolţit şi de sfâşiat de dulăii istoriei cum au fost românii, abaterile mai mult ori mai puţin scuzabile de la conduita ireproşabilă; din nefericire, lecţia ultimei conflagraţii arată că are net câştig de cauză nu caracterul integru, ci tocmai opusul său!

Exemplific recurgând la un destin ce nu-l discut decât din perspectiva mizerabilei labilități comportamentale a presupușilor prieteni. „Vă declar în mod sincer că oricând mă voi simţi fericit dacă mi se va da ocazia să servesc sub ordinele Dvs., fiind convins dinainte că totul va fi numai spre binele ţării şi al instituţiei noastre (armata, n.n.)” – îi telegrafia lui Ion Antonescu generalul Racoviţă. Fericitele simţăminte nu l-au împiedicat pe Racoviță, repede, să se numere printre conjuraţii care l-au arestat pe Antonescu în august 1944.

„Dumnezeu să vă dăruiască zile multe pentru înfăptuirea uriaşei opere. Vă rugăm să primiţi asigurarea tot binelui pe care vi-l dorim” – îi scriau soţii col. Ulea în telegrama din 1942. Nemţii încă nu pierduseră războiul, aşa că, desigur, conducătorul statului merita „tot binele”. Iar colonelul Ulea se va înregimenta printre cei activ implicaţi în lovitura de stat de la 23 august 1944.

„Mulţi ani fericiţi, spre fericirea şi izbânda neamului!” – îi ura, tot lui Antonescu, generalul adjutant Radu. Şi tot printre complotiştii care l-au arestat pe mareşal îi vom întâlni numele!

O surprinzătoare mostră de cinism duplicitar oferă corespondenţa mareşalului cu Casa Regală (poate fi pusă în sarcina Secretariatului ce trimetea misive pre-confecționate). La 2 iunie 1944, când, practic şi evident pentru toată lumea, Germania pierduse războiul, i se trimite următoarea telegramă: „Cu ocazia zilei de naştere, scumpa mea mamă şi cu mine vă exprimăm urările noastre de multă sănătate şi viaţă îndelungată!” Te ia cu frig: îi doreşte „viaţă îndelungată” taman cel care avea să-i respingă cererea de graţiere!!

Ne place, nu ne place, nimic de făcut, asta a fost istoria! Ca să nu mai vorbim despre oamenii politici ai momentului care s-au grăbit să aprovizioneze „Tribunalul Poporului” cu sumedenie de acuze şi delaţiuni (Iuliu Maniu, Ion Mihalache!), ori de Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care, în calitate de ministru al justiţiei, a avizat negativ cerea de graţiere a condamnatului la moarte…

Mă uit în înfierbântatul nostru havuz electoral și remarc, alături de cei ce-au dat cinstea pe rușine, câțiva care abia stau s-o facă!

 „Cât caracter, atâta țară!” sunt inspiratele vorbe ale lui Grigore Vieru.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.