Monitorul de Suceava La sediul Monitorului de Suceava

Câștigătorii concursului „Iată, vin colindători!” și-au ridicat premiile

Cosmin ROMEGA

În decursul acestei săptămâni, câștigătorii concursului online „Iată, vin colindători!”, inițiat de Monitorul de Suceava și ajuns la a V-a ediție, au fost prezenți la sediul redacției, pentru a-și ridica premiile.

Înmânarea acestora a fost făcută de către redactorul-șef, Tiberiu Avram, care le-a oferit fiecăruia dintre ei, pe lângă premii –echipamente muzicale și vouchere de cumpărături, câte o carte scrisă de el, plus agendă și pix personalizate, cu Monitorul de Suceava.

Premiul I, câștigat de Andreea Nicoleta Poenariu, elevă la Școala Gimnazială ”Pahomie C. Vasiliu” din Grămești, a constat într-o boxă profesională, necesară în activitatea muzicală pentru care se pregătește, precum și un voucher de cumpărături de 500 de lei.

Premiul II, care i-a revenit lui Iustinian Yuri Boico, din municipiul Suceava, elev al Școlii nr. 11 ”Miron Costin”, din Burdujeni, a constat într-o boxă pentru karaoke și un voucher de cumpărături de 300 de lei.

Premiul III a fost câștigat de Ilinca Maria Dobrea, din municipiul Suceava, care a primit tot o boxă pentru karaoke și un voucher de cumpărături de 200 de lei.

Mențiunea i-a revenit unei tinere care a participat cu succes și la alte ediții ale concursului, Anastasia Renata Tănasă, din Grămești, elevă la Colegiul Național ”Lațcu Vodă” Siret, care a plecat acasă cu o boxă pentru karaoke, cartea, agenda și pixul cu inscripția ”Monitorul de Suceava”.

Fiecare dintre ei merită din plin aprecierile publicului și suntem convinși că ne vor încânta cu vocile lor în continuare, inclusiv în alte situații.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.