Monitorul de Suceava În noapte

Casă bătrânească, distrusă în urma unui incendiu

Sandrinio NEAGU

O casă bătrânească folosită ca magazie a ars în noaptea de vineri spre sâmbătă, în satul Plutonița, din orașul Frasin. Alarma s-a dat în jurul orei 1.30, iar pompierii au luptat cu flăcările circa trei ore. Pentru stingerea incendiului au fost trimise trei autospeciale și o ambulanță SMURD.

Construcția, care era din lemn, ardea generalizat la sosirea pompierilor, iar flăcările au distrus casa care avea o amprentă la sol de 80 de metri pătrați.

S-au degradat bunuri depozitate în interior, printre care un motocultor și un motofierăstrău, precum și pereții portanți ai construcției.

Pompierii spun că incendiul a pornit de la un cablu electric defect. Nu au fost victime, iar pompierii au reușit să îndepărteze în timp util un rastel cu 8 butelii de aragaz, aflat în imediata apropiere.

Pe fondul acestui incendiu, reprezentanții ISU Suceava au transmis o serie de recomandări în ceea ce privește exploatarea instalațiilor electrice:

- se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

- se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

- evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice;

- verificați periodic instalația electrică, numai cu personal autorizat.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.